Două cărţi surprinzătoare, lansate la Galaţi

Două cărţi surprinzătoare, lansate la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Scriitorul George C. Dumitru îşi va lansa cele mai recente cărţi ale sale, "... şi toate zilele de azi" şi "Fericire", la Galaţi, la Librăria "Humanitas", miercuri, 3 mai, de la ora 18,00. La discuţie, vor participa, alături de autor, Doru Căstăian, Maria Lavinia Tudose şi Raluca Elena Başa.

Romanul "... şi toate zilele de azi" aduce în literatura română actuală un tip de personaj surprinzător. Incapabil să se integreze în orice fel de structură socială, Emilian locuiește împreună cu mama lui, a cărei moarte o așteaptă, pentru a-i moșteni apartamentul și a-și împlini visul de a trăi fără să fie nevoit să muncească. Discursul lui e al unui hater sincer până la cinism, aproape odios, cu un umor întunecat, dar, în mod paradoxal - și în asta constă principala reușită a cărții -, acesta va sfârși prin a-l face pe Emilian să-i fie simpatic cititorului.

Povestirile ce compun volumul "Fericire" îi dau imediat cititorului senzația unei imersări în lumea românească actuală. O lume de oameni prizonieri ai grijilor de zi cu zi: câștigarea existenței, dificultățile din cuplu, copiii care cresc și problemele lor cu școala, cu telefoanele mobile, jocurile pe calculator și rețelele de socializare ce-i acaparează. Priviți de autor cu o ironie în care pare să se strecoare uneori și o undă de duioșie, protagoniștii acestor povestiri - personaje adesea cenușii, banale - sunt sistematic învinși în încercările lor de a depăși constrângerile cotidianului și de a se împlini.

Citit 1363 ori Ultima modificare Luni, 01 Mai 2023 09:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.