Nu este vorba despre furie în cea mai nouă punere în scenă de la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", continuare a proiectului de teatru contemporan început cu ceva timp în urmă
Deși unii se mai și înfurie, "pe scândură"... Unele personaje, care trebuie, conform realității și sondajelor (nu numai de opinie), să respecte… imposibilitatea unor oameni de a empatiza, înțelege, apoi de a educa ș.a.m.d.
Bref, părinții unor copii din clasa a IV-a, unde învățător este domnul Adi Bujor, sunt convocați la o ședință deoarece două odrasle de sex masculin sunt prinse masturbându-se de către o colegă (sau ceva în acest gen!).
Urmează scene demne de "12 oameni furioși" sau "God of Carnage", care pot aminti de aceste două piese ecranizate (de fapt, "12…" a fost inițial un teleplay din 1954), umorul, inteligența și… seriozitatea abordării temei fiind cele trei puncte majore ale montării (cine a văzut "Vrabia" de Leta Popescu nu are de ce să fie surprins!), la care trebuie adăugat jocul actorilor Vlad Volf, Ștefan Forir, Ciprian Brașoveanu, Vlad Ajder, Elena Ghinea, Petronela Buda, Flavia Călin și Maria Niță, "construiți exemplar" din punctul de vedere al personajelor, încadrate perfect în "epocă" și "context": toți părinții au fost și ei colegi de școală, liceu, "piesa" "povestind" despre "educația sentimentală" a acestora, de la începuturi, când nu prea știau cum se fac copiii, până la primele povești de dragoste.
Este și ceva ecou de mizerabilism tratat fără încrâncenare, cu tandrețe, cum ar spune regizoarea, și cu grijă de psihoterapeut; apropo de cele patru… creiere ale omului, scena în care se sugerează că deseori noi, oamenii, ne comportăm, etologic vorbind, precum maimuțele, este de un comic nebunesc, fiind și un avertisment, dar și o trimitere către un clasic, Desmond Morris, cu a sa carte "Maimuța goală"...
O altă scenă antologică, aproape de "The Full Monty" ("Gol pușcă"), este cea în care suntem invitați la o plajă pe malul Brateșului…
Textul semnat de Doru Vatavului, un tânăr autor dramatic, este scris special pentru trupa "Fani Tardini", punctul de plecare fiind faptul că, într-o societate patriarhală, subiecte ca intimitatea şi educaţia sexuală sunt încă tabu… Deși informațiile… există, Vlad Ajder interpretând un personaj care știe de toate, dar fiind din fire cam… temător, Mama "dominantă", interpretată de Elena Ghinea, știind și ea multe, fiind o expertă în amenințări, trafic de influență și alte cunoștințe necesare… supraviețuirii în jungla contemporană!
Desigur, există la propriu un personaj principal, Învățătorul, Vlad Volf, care se simte la fel de bine în pielea pedagogului de adevărată școală nouă, ca și în pielea lui Mozart, jucându-și cu grijă temerile, confuziile ontologic-sexuale, "partenera" de junețe amoroasă, Petronela Buda, confirmând încă o dată capacitatea de a da viață unor personaje complicate… Flavia Călin este o surprinzătoare mamă… mistică (trebuie să se joace între afecțiuni și simptome mai mult sau mai puțin evidente - "somnul rațiunii, personalitate multiplă, incoerența mental-afectivă, devitalizare fizică și psihică, fuga de responsabilitate" ș.a.m.d, conform manualului), la fel de surprinzătoare fiind și Maria Niță (aproape la debut), care, deși este ultima care intră pe scenă, captează atenția cu dezinvoltura tratării precauției materne și nu numai. Ciprian Brașoveanu joacă cu poftă, atent la tot felul de nuanțe, dând o replică pe măsură, prietenească, Prietenului "alfa", trăit de Ștefan Forir! Dincolo de excelența individuală, personajul colectiv este extraordinar jucat, totul contând, de la regie (cum spuneam, Leta Popescu, cu asistent Lavinia Eiler) la muzica semnată de Oana Hohade, scenografia lui Bogdan Spătaru și costumele… fiecăruia, cu tot cu culori.
Leta Popescu: "Tema din spectacolul Bujor este una delicată şi anume: cum putem vorbi despre educaţia sexuală în şcoli? Cred că aici avem cu toţii experienţe, mai ales la nivelul primelor lecţii pe care le-am primit în acest sens în şcoală, adică nicio lecţie. Spre deosebire de Vrabia, în Bujor nu sunt poveştile mele. Sunt poveşti pe care Doru Vatavului le-a colectat din memoria lui, din discuţiile pe care le-am avut împreună, dar şi din articole de presă. Spectacolul Bujor, într-un final, ajunge să vorbească şi despre conflictul de a discuta sau nu, în şcoli, despre alte orientări sexuale, iar Doru a făcut o cercetare serioasă pe această problematică şi sunt câteva puncte în acest spectacol, de la ştiri la noi pe scenă, pe care spectatorii o să le regăsească. Încercăm, prin acest spectacol, să aducem o schimbare, să facem un pas, pentru că eu cred că teatrul are şi o valenţă educativă, este un instrument de dialog şi cred că putem comunica despre aceste subiecte cu foarte multă atenţie şi tandreţe, două ingrediente pe care noi le şi presărăm în spectacolul nostru!"
Bref, la urma urmei, este teatru… (și) despre comunicare! Spectacolul este nerecomandat celor sub șaisprezece ani!
