Destinul, fericire versus suferință. „Cu destinul nu-i de glumă” - Tudosia Lazăr

Destinul, fericire versus suferință. „Cu destinul nu-i de glumă” - Tudosia Lazăr
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

„Cu destinul nu-i de glumă”, Tudosia Lazăr, Editura OLIMPIAS, Galați, 2023. Consemnări

DESTIN: forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului. (DEX). De aici putem porni considerațiile despre cartea Tudosiei Lazăr, ”Cu destinul nu-i de glumă”, cea de-a șasea apariție editorială a autoarei, după ”De-ar ști omul ce-ar păți” (2011), ”Când anotimpurile trec” (2013), ”Cutia pandorei”, vol. I-II (2015-2016), ”Vaza cu povești” (2017) și ”Între tradiții, superstiții, misticism și realitate” (2018), toate apărute la Editura Olimpias, Galați.

Întâmplările care constituie subiectul cărții asupra căreia facem prezentele considerații, realitate sau ficțiune sau și una și alta, sunt mai mult sau mai puțin credibile, dar supuse destinului. „Cu destinul nu-i de glumă” face parte dintr-o familie tematică mai largă, abordată în ultimii 4-5 ani de mai mulți autori, între care îi amintim pe: Veronica Popescu, ”Plata păcatului”, Editura InfoRapArt, Galați, 2019; Iosif Roca, ”Serafina din zori până în amurg”, Editura ePublichus, București, 2022; Georgeta Muscă Oană, „Amurg în doi„, Editura STEF, Iași, 2022; Angela Burtea, ”Să fim aproape, chiar dacă suntem departe”, Editura Rotipo, Iași, 2021; Năstase Marin, ”Penelopa”, vol.I-II, Editura Olimpias, Galați, 2021 etc.

    Tudosia Lazăr lasă impresia că reprezintă, de fapt, personajul principal al cărții, atât de convingătoare este în construirea povestirilor din cele 36 de episoade ale cărții, pe întinderea a aproape 400 de pagini. Creează scene emoționante, uneori incredibile, prin care aduce în prim plan sentimente curate, sincere ale unei iubiri trainice, fie că este vorba de fericire sau de suferință. Fiecare cuplu invocat de autoare, Armando și Miruna, Tomass, fiul lui Armando, și Tamara sau Tomass și Ana, fiica Mirunei, Alin, prietenul lui Tomass, și Sorina, prietena Anei sunt supuse destinului. Dar cine sunt aceste personaje? În esență, cuplul central al povestirilor, în jurul căruia gravitează celelalte relații, este Armando și Miruna, două personaje cărora viața le rezervă întâmplări asemănătoare, fiind legate printr-un destin asemănător, care va da tocmai trăinicia cuplului.

    Filmul relației dintre Armando și Miruna, în esență, este următorul: Armando, un tânăr om de afaceri italian vine în România în contextul devălmășiei postdecembriste de la noi, crezând că va găsi aici un paradis al afacerilor prospere, ca patron al unei Case de Modă din București. Tânăr și chipeș, manierat, Armando face ochi dulci multor femei din firmă, deși lăsase acasă, în Italia, o soție. Nici salariatele firmei nu se lasă mai prejos și vor să-i câștige prietenia. Mult mai rezervată este însă Miruna, o tânără desenatoare de modele de confecții, deosebit de creativă în domeniu, care refuză să-i dea fățiș orice semn de bunăvoință tânărului patron, păstrând, totuși, într-un ungher al inimii o mică speranță. Fără a obține profiturile sperate din afacerea sa, Armando preferă se se întoarcă și să-și continue activitatea în Italia, la Milano, luând însă cu el un bogat catalog cu desene realizate de Miruna, care peste ani va avea o importanță nebănuită.

   Peste câteva zeci de ani, Armando își amintește, într-un vis, de tânăra desenatoare de modele de confecții din România, în contextul în care își pregătea o expoziție de marcă la Roma. Trezindu-se din visare, își amintește de Miruna. Dar cum să o contacteze, atâta vreme cât nu mai știa nimic de ea? Răsfoiește albumul cu desene și, întâmplător, găsește numărul de telefon al acesteia pe una din lucrări. Cu emoție, tremurându-i corpul, sună la numărul respectiv. Surpriză plăcută, de la celălalt telefon îi răspunde Miruna. De aici, lăsăm să descoperiți ce a însemnat DESTINUL pentru cei doi.

Și încă un episod în care destinul deschide suflete și dezleagă enigme. Tomass, fiul lui Armando, se îndrăgostește de Ana, fiica Mirunei. Căsătoria le era însă interzisă. De ce? Intervine destinul și rezolvă o dragoste în aparență imposibilă. O tragedie poate duce, totuși, la fericire. Vreți să știți cum? „Doamne, își spune în gând Miruna, eu sunt doar o furnică pe drumul destinului pe care tu ne călăuzești pașii. Acești copii sunt sortiți să fie împreună și să se iubească chiar dacă părea că nu va fi posibil. Destinul a hotărât altceva și nu ne rămâne decât să urmăm pașii nevăzuți și neștiuți ai acestuia”! (p.382). Citiți cartea Tudosiei Lazăr și dezlegați... contribuția destinului, atât pentru Miruna, cât și pentru Armando sau Tomass.

    În concluzie, cartea Tudosiei Lazăr poate fi citită cu același interes și emoție la orice vârstă, de la adolescență la senectute, fie încălzind sentimente, fie trezind nostalgii. Cartea se parcurge ușor, fiind scrisă într-un stil fluent, accesibil, antrenant. Dialogurile sunt vii, convingătoare, stimulează lectura. Semnificativ îndemn la lectură îl face și prefațatoarea cărții, Lucia-Elena Locusteanu: „Romanul «Cu destinul nu-i de glumă» aduce tumultul unor trăiri profunde, militează pentru triumful iubirii și al adevărului. Sentimentele profunde, ca și operele de valoare, trec vama timpului, iar atunci când destinul, prin alegerile făcute, le este favorabil, înfloresc, dând sens trecerii noastre prin lumină”. (p.10).

 Cuvinte de apreciere se cuvin și realizatorului copertelor, Marian Stirian, semnificative prin ilustrații pentru tematica volumului, cât și Editurii Olimpias pentru calitatea tehnică a lucrării. Felicitări autoarei și succes deplin la lectură cititorilor!

Citit 1077 ori Ultima modificare Vineri, 23 Februarie 2024 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.