„Zile şi nopţi de teatru la Brăila”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă nu mai are anvergura iniţială, cea de eveniment european cu invitaţi străini, aşa cum ne obişnuiseră ediţiile precedente, festivalul de la Brăila, care va avea loc între 21-28 noiembrie, la Teatrul „Maria Filotti”, aduce trupe din ţară, din Capitală şi din Bulgaria.

Teatrul „Fani Tardini” este prezent joi, 25 noiembrie, în urbea vecină, cu spectacolul „Afacerea Protar” (Ultima oră) de Mihail Sebastian (născut la Brăila, la 18 octombrie 1907, sub numele de Iosif Hechter), regizat de George Motoi - o perioadă director la Dramaticul brăilean.  

Programul mai cuprinde sepctacole ale teatrelor din Baia Mare, Giurgiu, Piatra Neamţ, Ploieşti, Sf. Gheorghe, UNATC Bucureşti, Teatrului de Păpuşi Alba Iulia.

Din străinătate, este prezent Teatrul din Şumen – oraşul bulgăresc înfrăţit cu Brăila, locul de baştină al lui Dobri Voinicov, considerat părintele artei dramatice din Bulgaria şi care are un basorelief în foaierul Dramaticului brăilean. Din program fac parte şi momente muzicale oferite de elevi ai Liceului de Artă „Hariclea Darclee”.

Preţul biletelor variază între 10 şi 40 de lei, informaţii suplimentare putând fi aflate la Agenţia teatrală, telefon 0239/ 613.969. Întregul program este disponibil pe site-ul Teatrului „Maria Filotti” .   

Citit 9289 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.