Laureaţii Festivalului Internaţional de Jazz "Johnny Răducanu" de la Brăila
Foto: Foto: Armanda Filipine

Laureaţii Festivalului Internaţional de Jazz "Johnny Răducanu" de la Brăila
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Brăila a găzduit, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2013, ediţia I a Festivalului Internaţional de Jazz ”Johnny Răducanu”, dedicat memoriei regretatului om de cultură, născut pe 1 decembrie 1931 şi dispărut în 19 septembrie 2011, care dă şi numele manifestării. După două zile de competiţie extrem de gustată – n.a. aplauzele îndelungate au demonstrat-o - duminică s-au înmânat premiile.

Marele Premiu şi Trofeul festivalului – Spanache Trio din Timişoara, România, cu Sebastian Spanache (28 ani), absolvent al Facultăţii de jazz şi pop ”Richard Oschanistzky” din Timişoara, Radu Alexandru Pieloiu (29 ani) şi Csaba Santa (33 ani) – ambii cu studii la Facultatea de muzică din Universitatea de Vest Timişoara.

Premiul pentru Cea mai bună formaţie – Sorin Zlat Trio din Bacău, România, cu Sorin Zlat (28 ani) - absolvent al Facultăţii de muzică ”G. Enescu” Iaşi, masterand Secţia jazz la Universitatea de muzică Bucureşti, Răzvan Cojanu (29 ani) - contrabasist, compozitor, Sabin Tarabega (28 ani) – percuţie.

Premiul pentru Cel mai bun instrumentist – Alexandru Pădureanu (20 ani) din România, student la Universitatea de muzică Bucureşti.

Premiul pentru Cel mai bun solist – Joanna Kucharczyk din Polonia, 25 ani, profesează în învăţământ şi ca solist de jazz, absolventă a Universităţii de muzică ”K. Szymanowski”.

Premiul pentru Cel mai promiţător tânăr – grup Youvenis din România, Sfântu Gheorghe, cu Vlad Ştefan Tohănean (17 ani) - elev la Liceul de arte ”Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, secţia percuţie şi pian, Damian Andrei Rusu (16 ani) – elev la Liceul ”P. Sandor”, secţia chitară şi pian, Fabian Alberto Roman (18 ani) – elev la Liceul de muzică ”Tudor Ciortea” Braşov, secţia trombon şi pian, Pavel Cristian Dragomir (17 ani) – elev la Liceul ”P. Sandor” Sf. Gheorghe, secţia contrabas şi pian.

Premiul Consiliului Judeţean – Boghean Band din Republica Moldova; cu Valentin Boghean, Gari Dverdohleb, Gheorghe Postoronka, Valentin Skirka.

Juriul a fost compus din Ionel Tudor – conducătorul Big Band-ului Radio, preşedinte, Michael Creţu (nepot al lui Johnny Răducanu), AG Weinberger, Alex Simu din Olanda, Anatol Ştefăneţ din Republica Moldova, Alex Revenco de la ”Jurnalul naţional”, Cornel Cristei.

Premiile sunt în valoare totală de peste 10.000 euro, iar trofeul – de altfel, la fel şi diplomele – are încrustat în sticlă chipul regretatului om de jazz în memoria căruia s-a înfiinţat manifestarea.

Organizatorii, respectiv, Consiliul Judeţean (CJ) Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila , şi-au exprimat prin vocea preşedintelui CJ – Gheorghe Bunea Stancu – bucuria că oraşul natal al lui Johnny Răducanu are şansa să ofere asemenea premii la o competiţie de jazz.

În cele trei zile, din care două de concurs şi a treia Gala laureaţilor, au fost şi recitaluri de excepţie cu Michael Creţu, Old Fish Band din Germania (componenţa e, de fapt, internaţională), Steve Houben quartet din Belgia, China Moses originară din Statele Unite, dar care trăieşte la Paris, cu o echipă de scenă alcătuită din patru muzicieni. Concurenţii solo au fost acompaniaţi de o formaţie cu Andrei Tudor la pian.

O reală bucurie, primită cu aplauze, a fost şi primirea mesajului de salut din partea Aurei Urziceanu, bună prietenă şi colegă de scenă a lui Johnny Răducanu, care a cântat pe scena brăileană la Festivalul Internaţional de muzică uşoară ”George Grigoriu” organzat tot de CJ.

Manifestarea a stârnit un real interes în rândul publicului, care s-a bucurat realmente de întâlnirea cu excepţionali concurenţi – bine pregătiţi, solişti caristmatici - şi cu invitaţii din recitaluri, de asemenea, de păstrat în memoria afectivă. Prezentatorul a fost şi el un cunoascător al genului, el însuşi un solist – la pian – redutabil, nimnei altul decât Lucian Sabados – managerului dramaticului brăilean.

Citit 2024 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2013 15:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.