Mărturii la o… aniversară! Un capitol de istorie… nonconformistă

Mărturii la o… aniversară! Un capitol de istorie… nonconformistă
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
  • Gheorghe Marcu, "Amintirile nu au vârstă", Ed. Axis Libri, Galați, 2021

Cu preocupări literar-istorice de multă vreme, Gheorghe Marcu revine în atenția iubitorilor de memorii de gen (polițist, dar nu numai), deoarece, în ultima parte a cărții, sunt pagini pline de durere, fiind relatate ultimele clipe din viața celei care i-a fost autorului alături ani îndelungați, 40 de ani, și la bine și la rău. Din acest punct de vedere, cartea are și pagini de jurnal, este și o înșiruire de declarații de dragoste emoționante, dincolo de moarte. De altfel, volumul este dedicat memoriei soției, Chirichița Marcu, trecută la cele veșnice în ziua de 21 octombrie 2019.

Ultima parte a cărții, în fapt "a doua", se intitulează "Printre lacrimi și durere". Totuși, se începe cu bucuria întâlnirii, din februarie 1979. Din acest punct de vedere, pare a fi un fel documentar, fotografiile adăugate la finalul cărții contribuind la această senzație. Din punct de vedere istoric, avem izvoare de neprețuit: "Cununia religioasă am făcut-o în apartamentul nașilor, într-un oraș, fără a face fotografii, după vreo șase luni. (nota noastră: de la semnarea actelor) Așa erau ordinele în perioada respectivă!" "Eu eram considerat activist de partid și de stat, într-un domeniu special, iar legea nu ne dădea acest drept. Nu ne-am cununat în biserică niciodată, fiind atenționat că, dacă o voi face, mă vor trece în rezervă, urmând să plătesc cheltuielile de la școala militară. Și nu era o sumă mică!" (p.171)

"Preliminariile" căsătoriei sunt parcă dintr-o nuvelă de Cehov, bună de dramatizat. Manualul de filosofie are un rol aparte, iar uneltirile șefului de post ("morocănos, din cei vechi, care aveau ideile lor învechite. Pentru ei, subalternii erau văzuți ca niște insecte dăunătoare, care trebuie înțepate din când în când cu vârful peniței") și ale soției sale, ca și ale altor șefi, care voiau să-l însoare pe tânărul milițian detașat la Frumușița cu niște domnișoare bătrâne, de vârsta mamei eroului, sunt demne de comedii spumoase.

O altă subtilitate a vremurilor este mărturisită: mutat ca șef de post în comuna Corni, are obligația de a-i "lega de glie" pe stagiari: "Pentru aceștia, eram obligat să le pun la dispoziție domiciliu în comuna Corni. Trebuia să raportez în fiecare lună câte vize de domiciliu le-am aplicat acestor tineri din marile orașe ale țării. Le distrugeam viitorul. La nici unul nu le-am stabilit domiciliul în comună. Dar foloseam diferite tertipuri și îmi driblam, cum se spune în fotbal, șefii. (...) Și astăzi primesc mulțumiri de la acești tineri cărora nu le-am stabilit domiciliul în comunele Corni sau Cavadinești. Unii dintre ei au ajuns în posturi importante în țară, alții lucrează în televiziuni și nu-s puțini, alții sunt medici cu funcții mari prin spitale, unii sunt profesori universitari. Mă bucur că nu au intrat în politică, altfel nu mai scriam despre ei!" (p.172)

"Fișa personajului narator", completată așa cum trebuie, ar fi sursă de inspirație pentru un polițist (fost milițian, că așa erau denumirile pe atunci)... Svejk autohton de neuitat: "Nu ne-a fost ușor. În luna mai în anul 1988, i-am raportat șefului că aș dori să fiu promovat într-o comună mai grea, să muncesc mai mult. Acesta s-a uitat lung la mine, m-a studiat, fiind general locotenent de securitate, fusese mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu, avea destulă experiență, în psihologie, într-un final mi-a spus: - Măi, eu am străbătut lumea asta în lung și în lat, nimeni din România nu a ajuns pe unde am umblat, dar nu am auzit până acum pe cineva că dorește să muncească mai mult. Ești primul lucrător de miliție care dorește acest lucru." (p.173)

La povestitor acasă, când vin superiorii, la o dulceață de trandafiri, soția, la îndemnul soțului, îndrăznește și ea: " - Soțul meu vrea să lucreze în cauze mai mari, mai grele, nu vrea să se plafoneze. Aici este o comună de oameni liniștiți!"

Precum se observă, umorul nu lipsește, cu o anumită măsură, încă de la "Cuvântul înainte" având un "caz Filică", în care parcă este un episod din "Brigada Diverse": Filică putând fi un Jean Constantin încă june, iar comisarul "Moldovan" cine știe ce mare actor de cinema român! Povestirea "De vorbă cu un marinar" este antologică, parcă repovestind un banc, dar atrăgând atenția asupra incosistentei educațiii sexuale, care este cum este dintotdeauna: eroul nostru încearcă să umble cu înțelepciune la planificarea familială într-o celulă a societății unde bunica observa că tot apar copii, în pofida tuturor sfaturilor… anticoncepționale. Mai mult glumind, le spune să folosească, doamna în special, înainte de somn, un borcan de zece litri, în care să-și pună picioarele! Popular, mai este cunoscut sfatul cu aspirina între genunchi! Numai că doamna nu găsește la aprozar borcane de zece litri, așa că ia două de cinci! Urmarea? Copilul născut atunci ajunge tot… polițist, spre marea mândrie a bunicii, care, cu mulți ani în urmă, nu l-ar fi vrut pe lume. Tânărul agent de poliție recunoaște chiar că se împacă foarte bine cu bunica: "Eu nu mă supăr pe bunica, îi cumpăr un bidon de bere de doi litri și jumătate, un pachet de țigări, cele mai ieftine, o ciocolată și ne împăcăm!" (p.164)

Peste treizeci de povestiri sunt în prima parte, unele cu personaje care îți dau fiori, precum cel din "Biletul unui deținut condamnat la moarte", condamnatul comițând o crimă, tranșând cadavrul victimei și aruncând bucățile în cimitir. Scrisoarea acestuia pare a fi desprinsă dintr-un roman de Charles Dickens sau din alt "Mizerabilii": "Dragă mamă, Mamă, dacă ar fi fost mai multă dreptate în lumea asta, am fi fost în doi astăzi să fim condamnați și nu doar eu. Ești la fel de vinovată ca și mine, chiar ești vinovată și de viața pe care o pierd… Îți amintești când am furat și am adus acasă bicicleta unui băiețel? M-ai ajutat să o ascund, ca tatăl meu să nu afle și să mă pedepsească. Îți amintești când am furat banii din portofelul vecinului? Ai fost cu mine unde am cheltuit banii prin magazinele de Galați, îți amintești când te-ai certat cu tatăl meu și a plecat de acasă? Voia doar să mă corecteze, pentru că în loc de a studia, am copiat tema examenului… În cele din urmă m-au descoperit și m-au dat afară afară din examen. Te-ai pus împotriva tatălui meu și a profesorilor, iar eu nu am învățat nimic, devenind delincvent, în cele din urmă! Mamă, eram doar un copil, care avea nevoie doar de corecție și nu de aprobare. Dar, totuși, eu te iert. Eu doar te rog să dai să citească această scrisoare unui număr cât mai mare de consăteni, la părinți din lumea toată…" ș.a.m.d.

Scrisoarea este adusă naratorului, șef de post de miliție, de părinți, care cer, culmea, ca Nicolae Ceaușescu să-și facă treaba, adică să-l execute pe condamnat, care aștepta de șase ani execuția! Sic! Finalul este oarecum unul fericit, după ce aflăm și motivul crimei ("Ne mai certam și noi de la o fată. Pe mine mă iubea, pe el nu, eu eram un băiat curat, ea îmi spunea că ne iubește pe amândoi", sic!), în 1988 existând o grațiere care îl salvează pe criminal.

Astăzi, 23 martie, Gheorghe Marcu împlinește o frumoasă vârstă, prilej de a-i ura sănătate și spor în adunarea și publicarea acestor mărturii care constituie izvoare neprețuite pentru un capitol de istorie… nonconformistă! Și pentru că pe 25 martie este chiar Ziua Poliției Române, mulți ani tuturor celor care își fac datoria zi și noapte!

Citit 1471 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Martie 2024 12:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.