Dacă e iarnă, să bem bere rece

Dacă e iarnă, să bem bere rece
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Veronica şi Petrică Păpuşă sunt doi îndrăgiţi actori de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. De regulă, cei care, prin natura profesiei, îşi folosesc zi de zi vocea, au grijă să nu bea nimic rece, ca să nu aibă probleme cu gâtul.

Ei bine, soţii Păpuşă sunt o excepţie. Dacă îi întrebi cum aşteaptă sărbătorile de iarnă, îţi răspund zâmbind că, pentru ei, cea mai mare plăcere e să stea în seara de Ajun la o terasă descoperită şi să bea o bere rece. Dar nu aşa, puţin rece, ci, dacă se poate, să li se lipească mănuşile pe sticlă, după cum povesteşte Petrică Păpuşă că li s-a întamplat într-un an.

„Altă dată, îmi amintesc, era într-o dimineaţă, pe la 9,00”, spune amuzată Veronica Păpuşă. „Eram, tot aşa, amândoi pe o terasă, la minus 15 grade Celsius şi beam bere. Un domn ne zăreşte, se uită în treacăt, după care mai întoarce o dată privirea şi rămâne locului, nevenindu-i să creadă că în mâini nu aveam nici cafea, nici ceai cald, ci două sticle de bere cu bruma pe ele”.

I-am întrebat când au avut ultima oară probleme cu gâtul. Răspunsul a fost cel puţin hazliu: în secolul trecut, prin 1985, Veronica a tuşit puţin într-o zi.

Nota bene: dacă nu sunteţi antrenaţi, nu încercaţi metoda soţilor Păpuşă. S-ar putea să nu vă iasă la fel.

Citit 793 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.