Stela Iorga a venit cu un grupaj de 14 poeme, care au determinat o serie de aprecieri și comentarii foarte pertinente și la care subscriu și eu fără rezerve.
manechina balerina/ îl ura pe el/ pe vitrinierul care o așeza unde poftea/ și de aceea se visa în timpul liber/ cum chiar îl ura/ așa/ de tare/ încât îl despica în două/ să ajungă la inima lui/ și să se așeze în ea. (locul)
"Toate poemele au un ludic al lor; emană tandrețe și un sentiment asumat impresionant; manechinul este un alter ego al Stelei Iorga - o păpușă care așteaptă trăirea care să o facă să-i bată inima; de fapt, este bine prinsă drama omului care printr-o relație poate anima starea de manechin; de subliniat că are suplețe în vers, în idee și în sentimente." (Ecaterina Păun)
"Un grupaj care ne arată că Stela Iorga are continuitate în raport cu cartea sa anterioară intitulată glonțul de lumină; își conturează foarte bine ideea de joc și de poveste; are și o facilitate a rimelor care trimite, prin ludic, la poeziile copilăriei; are constanță și consecvență în valorificarea emoției - nu se pierde în șmecherii lirice."(Leonard Matei)
”Un soi de lirică epică; nu mai are angoasa și tristețea cunoscute - este mai senină.” (Ioan Gh. Tofan)
”Îmi place ideea de manechin - care simbolizează resemnarea din societate, din viață; constrângerea socială transpare din toate textele; ar mai putea umbla pe ici, pe acolo, la ritmul textelor.” (Dorian Stoilescu)
”Motivul manechinului reprezintă tristețea de a fi așa cum își dorește altcineva; în poeziile prezentate, se simte o complexitate izvorâtă din nevoia manechinului de a primi o stare de animație; întâlnim sentimente cristalizate și apoi metamorfozate într-un univers fascinant; trăirile sunt ascunse de mantia unei autoironii bine regizate; nu pot să nu remarc poezia lacrima îngerului în care găsesc condensat sentimentul autoarei.” (Victor Dragomir)
”De această dată, am regăsit o Stela Iorga mai dulce, mai nostalgică, fără asprimea și duritatea pe care i le cunoșteam.” (Eleonora Vizinteanu)
”Stela Iorga conduce cititorul într-o lume a nostalgiei, a întrebărilor rămase fără răspuns, a poveștilor cu manechine; versurile sunt dispuse în unități ideatice structurate simetric, creând un limbaj în limbaj; se observă, în toate poemele, asocierea eului autoarei cu personajul-cheie - manechinul - care capătă verosimilitate, conținut și chiar formă; în aceste poeme, există o euritmie ce pune în mișcare legătura directă dintre om (sine) și viața însăși; poemele oscilează între candoare și tristețe; ideea de manechin este fundamentală în construirea poemelor.” (Silvia Curelaru)
”Are mai multă tristețe decât pare la prima vedere; dezbrăcarea de viață sugerată prin introducerea manechinelor în scenă/ poveste este de un dramatism acut.” (Carmen Neacșu)
”Stela Iorga reușește o bijuterie de mini(W)estworld, în care androizii sunt înlocuiți de manechine. Un erotism bizar, chiar dur, apropo de covrigeii de Buzău, aduce un aer de inedit, în condițiile caniculei literare. Fără exagerări, o Stela Iorga de zile mari!” (Adi G. Secară)
Vineri, 21 iunie, ora 18,00, la sediul ”Vieții libere”, va citi Victor Dragomir.
