În timp ce ediția a XXXV-a a Festivalului Național de Comedie se pregătea de încheiere, dragostea pentru teatru a gălățenilor se manifesta și în altă parte a Galațiului, la sala Teatrului din Buzunar, care găzduia spectacolul de absolvire al unei noi generații de actori formați la o școală independentă.
Trupa din Joben prezenta, în regia Isabelei Oancea, piesa „Drum cu sens unic” (Doroga tuda, otkuda net doroghi, mai exact „Drumul spre unde nu există drum”, din 1991), a dramaturgului, în curând nonagenar (născut la 20 decembrie 1934), Valentin Krasnogorov, pe numele său real Valentin Samuilovici Faynberg.
Un text și o piesă care nu trebuie ratate, greul montării de pe vârful dealului Țiglinei fiind dus de către interpretul personajului masculin, Iulian Ciocan, „soțul” și de către debutanta absolută, „soția”, interpretată de către Cătălina Popa. Cei doi își duc personajele cu dezinvoltură, delicatețe, sau fermitate, când este cazul, prin toate „stațiile” unei vieți oarecum normale, universale, în care banalitatea, fericirea, deznădejdea, depresia, dezamăgirile se urcă și ele în jocul de-a călătoria cu autobuzul, convenția pe care dramaturgul a impus-o spectatorilor și pe care regizorii, în diverse spectacole prezente (și) pe internet, o interpretează după inspirație sau locul (țara) montării. Și în spectacolul realizat pe scena Teatrului din Buzunar s-a renunțat la unele personaje și scene, întru totul motivat, ceea ce a rămas constituindu-se într-o seară de neuitat pentru cei prezenți la show.
Cătălina Popa și Iulian Ciocan sunt de neuitat pe drumul lor, adolescenți, proaspăt căsătoriți (s-au luat și lecții de dans), proaspăt părinți, apoi soți ajunși în mijlocul unei crize conjugale, apoi bătrâni, bolnavi și… la ultima stație a fost momentul așteptat de Mirela Cozmaciuc, care și-a susținut monologul care îndeamnă la înțelepciune, la echilibru, aducând aminte tuturor cât de repede poate trece timpul, cât de ușor, dar și cât de greu poate fi să îndrepți greșelile. Paula Oprea este asistenta medicală care îi face zile fripte pacientului îmbătrânit, interpretând cât se poate de realist, Paula Bîra se joacă post-umanist cu rolul unei „șefe de bancă”, superioara personajului principal, care intră într-un con de umbră și de rutină, de unde și posibila sa aventură amoroasă, care ține destul de mult, ambele actrițe dând fiori prin ceea ce trezesc în sufletele oamenilor: teroarea și oroarea în fața lipsei de omenie, de înțelegere, de compasiune, deși Paula Oprea aduce niște nuanțe, punând și niște accente comice bine cumpănite.
Roluri mai consistente și mai dificile „duc” Cristina Rotaru (Amanta) și Anto Balaban (Fiica), cu pasiune sau cu gingășie, cu turbulențe adolescentine sau cu atitudini ce ne aduc aminte de declarații imprudente ale unor politicieni. Aplauzele, dar și lacrimile publicului, empatizând cu personajele, au fost dovada unui spectacol reușit, de rejucat cu prima ocazie.
În fotografii, de la stânga la dreapta: (foto titlu) Paula Oprea, Paula Bîra, Cristina Rotaru, Iulian Ciocan, Cătălina Popa, Anto Balaban și Mirela Cozmaciuc, (1) afișul spectacolului și (2) debutanta Cătălina Popa.
