Este aproape 11 și mă îndrept grăbit spre Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Am fost invitat la o nouă lansare de carte, o întâlnire emoționantă cu foste eleve ale Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, liceul de fete de altădată, pe care noi, cei mai copți, l-am cunoscut bine. Îmi imaginez deja evenimentul ca pe un spectacol-coupé, format din retrăiri nostalgice ale experiențelor școlare, mărturisiri și regăsiri ale unor sentimente de demult, ce păreau uitate. Pe trotuar, la intrare dau peste grupuri de tineri, probabil elevi, plimbându-se și vociferând, ca și când reprezentația și-ar fi epuizat biletele (sold-out), deși intrarea este liberă.
PROLOG
În interior, aceeași aglomerație. Remarc imediat abundența de flori, coșulețe cu bilețele misterioase, legate cu panglici fine, fotocopii ale unor pagini tipărite și olografe, foi de manuscris risipite într-o dezordine savantă. Avanscena este ocupată de exemplarele cărții, expuse cu titlul cât se poate de vizibil. „Fetele de la Cuza” sosesc, se regăsesc, se bucură, exultă, se agită și se îmbrățișează cu efuziune.
ACTUL I
Intrat pe la arlechin, profesorul Ghiță Nazare, prezentatorul și moderatorul spectacolului, ne atrage atenția că a bătut ultimul gong și reprezentația trebuie să-nceapă: „Este o întâlnire care le depășește, poate, pe cele anterioare, nu numai ca prezență, ci și prin entuziasm!” Urmează cu prezentarea pe scurt a clădirii-gazdă (istoric, organizare, funcționalitate), cu aprecieri asupra temei principale, întâlnirea unei promoții, cu toate trăirile ei reflectate într-o carte, cu sublinierea frumoasei inițiative a dialogului între elevii de odinioară și cei de astăzi, concluzionând apoi: „De fapt, cartea aparține întregii generații de acum 50 de ani, în numele căreia vorbește autoarea, Laila Samoil Chitic.”
Ies apoi la rampă raportorii. Luminița Crihană, profesoară la Colegiul Cuza (CNAIC), afirmă că „se cuvine să lăudăm memorialistul din lucrarea de azi”, care a știut să descopere diverse fațete ale personalităților în devenire și care a demonstrat un lucru important, dar deseori neglijat de noi, nevoia de a rememora trecutul pentru a-i da echilibru existenței. „Ce se ascunde în spatele acestui demers?”, se întreabă apoi retoric. „Nu cumva și o vanitate intelectuală?” Doamnele care au lucrat în „coautoriat” merită în acest caz felicitări. Rezultatul muncii lor este o construcție inedită, o frescă a vieții de elev din anii '70 ai secolului trecut, cu trimiteri concrete la întâmplările personale, la relațiile cu profesorii, uniformă, jurnale, prietenii etc. Profesorul Sorin Langu, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” (CNVA), face unele observații asupra stilului și compoziției, arătând, printre altele, că, după primele pagini, în care se remarcă o relativă încordare, abordarea subiectelor (capitolelor) capătă tot mai multă siguranță și fluență. Experiențele colective și cele personale sunt evocate armonios, dintr-o perspectivă istorică unitară și diversificată în același timp. O calitate deosebită pe care o remarcă în lucrare este umorul, ca mod ingenios de a trata realități nu întotdeauna comode, rigorile regulamentului școlar, uneori duse până la absurd, impunerea ca model a „omului nou”, de sorginte comunist-utopică, sau artificialitatea ceremonialurilor uteciste. Micile drame s-au convertit însă prin râs într-o abordare insolită a istoriei. Profesorul Corneliu Goldu, tot de la CNVA, consideră cartea de față un „îndemn” la neuitare. Comparând impresiile și amintirile întipărite aici cu propriile aduceri aminte (ca noi toți, în aceste momente), se simte ispitit să-și consulte încă o dată propriile dovezi, înscrise într-un carnețel, pe care-l păstrează ca pe un bun de mare preț. În aceste texte - adaugă - „este vorba de bucurie, de dragoste, de noi, de profesorii noștri, de viața noastră într-o etapă minunată a evoluției sale”.
ACTUL II
Chemată cu aplauze la scenă deschisă, autoarea volumului de amintiri, Laila Samoil Chitic, ne dezvăluie o serie de amănunte relevante pentru geneza și apariția cărții. Ideea s-a născut odată cu dorința mai multor colege de generație de a sărbători cei 50 de ani de la absolvirea liceului. Astfel, mai multe contribuții, din ani diferiți și cu inițiatori distincți, au fost adunate într-un singur text. Misiunea de a realiza coeziunea și coerența volumului și-a asumat-o apoi cu bucurie, ca profesoară de română, Laila Samoil Chitic, devenită scenaristul și regizorul întregii acțiuni, care se va finaliza la sfârșitul anului școlar prin întâlnirea jubiliară. Ca narator principal și organizator al materialului, „am scris exact așa cum mi-am amintit”, adaugă doamna Chitic, invitându-l pe cititor să descopere o lume a „adolescenței trăite intens”, cu stări de spirit multiple. „La amintirile mele le-am adăugat pe cele ale colegelor, care mi-au fost de mare ajutor. Așa s-au adunat multe din episoadele vieții de liceu pe care le-am crezut uitate, lucruri care poate ne enervau atunci, dar care acum ne amuză: ajustarea ținutei, „pretențiile” profesorilor, bucuria sau calvarul notelor... Cele mai multe dintre noi au contribuit cu câte ceva, cu texte, cu poze. Unele au sosit prea târziu și nu le-am putut integra în volum, dar sigur vor apărea în ediția următoare”.
Absolventele de acum 50 de ani se bucură din toată inima de fiecare clipă rememorată, aprobă cu entuziasm, surâd nostalgic. Se apropie de șaptezeci de ani, dar le-a rămas pentru totdeauna în adâncul ființei frumusețea acelei tinereți eterne, pe care oricine ar invidia-o, anii de liceu de la „Cuza”, din vechiul sediu de pe Aleea Școlii, cum treci de Biserica Mavromol sau vii dinspre Strada Brăilei.
ACTUL III
Profesoara Mariana Anton de la CNVA, împreună cu un grup de elevi ai Colegiului, și-a propus punerea în scenă a unei formule experimentale: elevii vor lua locul profesorilor. Tinerilor interpreți li s-au distribuit rolurile consacrate, mai precis, excerpte din cartea lansată. Asistăm deci la prima lor apariție într-o distribuție autentică. Dincolo de tracul inerent, liceenii se exprimă convingător prin naturalețe și angajare scenică. Drept premiu, cea mai talentată interpretă primește o matricolă cusută de autoarea volumului special pentru acest moment. Urmează adevărata intrigă. Mariana Anton, de altfel prietenă cu autoarea, o provoacă pe Laila Chitic printr-o serie de întrebări incomode: „Cu ce ați înlocui uniforma?” „Cu o uniformă personalizată.” „Ce părere aveți despre teze?” „Teza la matematică m-a făcut să mă orientez spre disciplinele umaniste.” „Ce dependențe aveați când nu existau atâte device-uri electronice?” „Lectura. Citeam pe rupte.” Concluziv, personajul principal se lansează într-o tiradă plină de patos: „Uneori mă gândesc cât de bine ar fi să fiu din nou la școală, dar fără condică, cataloage sau foi matricole!”
EPILOG
Finalul aduce în scenă un moment inedit: se face apel la coșulețele cu bilețele, despre care am crezut că au doar rol decorativ. Nu, ele vor fi protagonistele unei tombole insolite, unul pentru generația 1975, altul pentru elevii de-acum. Coșurile trec din mână-n mână, bilețelele se desfac, dar numai câte trei din fiecare coșuleț sunt câștigătoare. Premiile sunt simbolice și au darul să prelungească buna dispoziție: o agendă, manuale unice (cum erau înainte), un basc, accesoriu al uniformei de altădată etc. În atmosfera de bună dispoziție generală, i se conferă doamnei Laila Samoil Chitic, autoarea volumului „Fetele de la «Cuza»”, apărut la editura „Axis Libri” din Galați, Diploma de excelență a CARP și a Salonului „Armonii de toamnă”.
Am lăsat la sfârșit, pentru delectarea cititorilor, un fragment sensibil și avizat din aprecierea profesoarei Elena Tudorache de la CNVA, care și-a trimis mesajul, dar n-a putut fi prezentă la ceremonia lansării: „Fetele de la Cuza se privesc în oglinda adolescenței mereu zâmbitoare, timpul și trecerea lui rămânând noțiuni fără sens ori cu totul nesemnificative. Autoarea e centrul acestei lumi; către ea converg, în nuanțe și accente, vocile personajelor care dau viață cărții, îi conferă frumusețe și credibilitate.”
