Doina Ruști, la primul ei roman autobiografic - „Ferenike”, Editura "Humanitas", 2025. E un roman în care a pus multă emoție, cu un titlu inspirat de o poveste din Grecia Antică.
Deghizată în bărbat, prințesa Ferenike („ferein” - aduce, a purta, „nike” - victorie), cunoscută și sub numele de Kallipateira, de origine din Rhodos, a reușit să participe la Jocurile Olimpice din anul 400 î.Hr.. Ferenike era fiica unui fost campion olimpic și mama unui alt campion olimpic.
Într-o perioadă în care femeile nu aveau voie să participe la Jocurile Olimpice, ea s-a îmbrăcat în haine bărbătești pentru a-l însoți pe fiul ei la competiție. Când fiul său a câștigat, s-a bucurat atât de mult încât a sărit de bucurie, moment în care i s-au dezvăluit hainele și a fost descoperită.
Din cauza acestei încălcări a regulilor, Ferenike a fost condamnată să fie aruncată de pe stadion, însă, având în vedere că fiul ei câștigase, autoritățile au avut un oarecare respect pentru curajul ei și, în cele din urmă, i-au dat o pedeapsă mai ușoară. Conform unor surse, aceasta a fost exonerată de pedeapsă datorită faptului că își susținuse fiul în competiție, dar totodată povestea ei rămâne un simbol al curajului și al pasiunii pentru sport.
Dar cine este, în roman, Ferenike? "Cine ești? Sunt fata contabilului omorât în bătaie. Sunt un copil fără tată. Sunt un om care se uită la tine și vede rapid un bărbat pedalând, un ochelarist cu capul plin de poeme, un om cu o eșarfă pepit, care plutește alene, din oribila Gângiova, pe lângă cimitir și pe lângă școală, până în poarta lui, unde îl așteaptă familia.“
Facem un salt în timp și în spațiu și ajungem la Comoșteni, Dolj. Demult nu am mai citit o descriere atât de crudă și de frumoasă a unui sat. E satul natal al lui Ferenike. Ceea ce reușește de minune Doina Ruști să facă în paginile despre Comoșteni e să iasă din paradigma plictisitoare a eternității care s-a născut la sat. Îl surprinde crud, dar frumos în același timp. Cu bune și cu rele. Așa cum este el. Cu nostalgii și răni adânci. Un sat de pe malul Jiului, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre. Un sat care adăpostește o școală foarte veche, o clădire în stil neoclasic, ridicată de către învățătorul Ion Stănculescu, străbunic al lui Ferenike, revizor școlar care ținea legătura cu Spiru Haret și care a contribuit la reformarea învățământului rural. El a donat școlii o bucată de teren pe care a făcut o plantație experimentală de ricin, iar după un timp s-a implicat în ridicarea unui cămin cultural pe acest teren. Și tot el devine un adevărat părinte fondator al unui linii de învățători încât, la un moment dat, în roman se spune, citez aproximativ, „În Comoșteni înveți cu Stănciuleștii sau nu înveți deloc”.
Chiar și comunismul pare să aibă alte culori în Comoșteni: „Un timp vesel s-a lăsat peste Comoșteni. Nu vedeai pe nimeni supărat, ori mâncat de tristețe. Erau anii ’60, în toată gloria. Aveam opt ani și o viață complexă. În martie, a murit Dej, și înmormântarea lui a fost ultimul eveniment transmis în difuzoarele de pe stâlpii de telegraf, date la maxim, încât uneori bâzâiau. Magaoaia de la Cămin îi aducea către seară pe Rita Pavone, Celentano și Gianni Morandi, iar în scurtă vreme au început filmele cu Alain Delon și mai ales cu Elvis Presley, care înnebuniseră populația.”
Și apare un grup de vietnamezi care devine un punct de inflexiune în biografia autoarei - veți afla mai multe citind cartea. Locurile, oamenii, lasă urme adânci, inspiră. „Magazia avea și un subsol, un labirint în care ascunseseră actele, contractele, scrisorile, inclusiv cartea pe marginea căreia un soldat dezertor își notase povestea puțin înainte de a fi împușcat, în anul 1918. Despre cartea asta am scris în Omulețul roșu și-am făcut și un film despre ea”.
Realitatea și fantasticul se întrepătrund subtil în romanul Doinei Ruști într-o explorare intimă. Memorie, destin, pierdere... Mintea completează detaliile copilului și reconstruiește, prin literatură, locurile și lumea de atunci. Un copil cu breton care observă intens totul, pe care-l vedem în cele mai tragice momente cum se retrage și parcă ia notițe pentru romanele de mai târziu. Apoi sare în timp și ne povestește cum anumite detalii au devenit literatură sau cum au influențat adultul de mai târziu. Rememorarea nu e fidelă, ne spun neuroștiințele. Dacă ne reamintim, în momente diferite, aceleași întâmplări din trecut, vom observa diferențe. Sunt completări ale minții, creații. De asta, un astfel de proces autobiografic este unul creativ, la fel de creativ ca ficțiunea. Suntem într-un joc complicat în care realitatea și imaginația se impulsionează reciproc.
„În literatură nu fabulația se află pe primul loc, ci puterea ei de a face ca ideea să triumfe: ferein nike. Ferenike”, ne spune Doina Ruști.
Ferenike este și o carte despre maturizare și despre modul în care alegerile din trecut își lasă amprenta asupra vieții, despre felul în care istoria mare se împletește cu istoria personală. Imaginea dominantă e cea a unei Ferenike în lumea comunismului din anii ’60. Orașul comunist Victoria... Zeița Victoriei... „Undeva, în pâcla de smoală, se plimba silueta lui Ferenike, înaltă, victorioasă. Nu eram într-un oraș socialist, ci în orașul Victoriei, zeiță fără sentimente umile - cum e mila, cum e iubirea. Făcea pași mici, de prințesă rănită, dar din când în când zâmbea cu subînțeles - nu-ți fie frică, niciodată nu e dracu’ atât de negru!” Fiecare întâmplare lasă urme, sunt consecințe, iar romanul investighează tocmai modul în care consecințele întâmplărilor din copilărie construiesc personalitatea.
“De-a lungul vieții am fost, pur și simplu, torturată de amintirile legate de crima la care aproape că am fost martoră, dar, pe parcurs, pe măsură ce mă îndepărtam de evenimente, ele începeau să se îndulcească. Omul se obișnuiește, până la urmă, cu orice și iese singur din traumă dacă are o pasiune, dacă are alte lucruri de făcut. Și cam asta cred că mi s-a întâmplat mie la un moment dat. De data asta, m-am întors acolo, la povestea copilăriei, fără să o pun în centru, fără să devină subiectul principal al cărții”, povestește autoarea, într-un interviu.
Așteptăm cu drag și următoarele trei romane, întrucât „Ferenike” este primul dintr-o serie de romane autobiografice semnate de Doina Ruști.
