Jazz In The City, ediția a XVIII-a, cu Petrică Andrei Trio

Jazz In The City, ediția a XVIII-a, cu Petrică Andrei Trio
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În ultima vineri a lunii, pe 30 mai, de la ora 19,00, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, în cadrul seriei de concerte "Jazz In The City", ediția a XVIII-a, vor urca pe scenă trei muzicieni de calibru, reuniți sub titulatura Petrică Andrei Trio.

Proiecte și compoziții inedite și originale, colaborări cu importanți interpreți ai genului și concerte de înaltă ținută artistică, toate aceste coordonate sunt caracteristice ansamblului Petrică Andrei Trio, alcătuit din: pianistul Petrică Andrei, contrabasistul Ciprian Parghel și toboșarul Vlad Popescu.

Petrică Andrei, recunoscut pentru virtuozitatea și sensibilitatea interpretării sale, este astăzi unul dintre cei mai apreciați pianiști de jazz. Cu un palmares impresionant, care include premii la competiții naționale și internaționale, apariții la festivaluri de prestigiu și colaborări cu artiști de renume, Petrică Andrei își confirmă constant statutul de referință în lumea jazzului. Distins de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, al cărei membru este din anul 2000, el continuă să inspire prin fiecare apariție scenică.

Vlad Popescu, baterist cu o carieră de excepție, colaborează din 1992 cu Big Bandul Radio și din 1996 este percuționist secund al Filarmonicii „George Enescu”. A susținut concerte pe importante scene din Italia, Spania și Germania și a evoluat în cadrul celor mai importante festivaluri de jazz din România, alături de artiști de renume. De asemenea, este lider al proiectelor „Joy of Life” și „Pop Goes Jazz” și fondator al Stagiunii de Jazz, derulată în parteneriat cu Teatrul ACT. În paralel cu activitatea artistică, Vlad Popescu este, încă din 2004, cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București.

Ciprian Parghel, contrabasist, basist și compozitor, s-a remarcat prin colaborări cu artiști de prestigiu din țară și străinătate și prin prezența pe scenele marilor festivaluri de jazz. Provenind dintr-o familie cu tradiție muzicală, Ciprian impresionează prin versatilitate, îmbinând jazzul clasic cu sonorități moderne. Activ și ca aranjor și producător, contribuie constant la proiecte muzicale de referință.

Citit 832 ori Ultima modificare Joi, 29 Mai 2025 22:22

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro