Cenaclul "Noduri şi Semne". Remember
”Poezia lui Corneliu Antoniu acționează ca un atractor tainic plasat în adâncul unei structuri imaginare ce te absoarbe, cu o fină concizie, în miezul unui habitat de o sofisticată stranietate... aer, lut, apă, un vegetal invaziv, glisarea materiei către ipostaze criptice, onirismul voalat al proiectului intim ș.a. conduc substanța discursivă către o simbolitate unică... și mai există, în țesătura densă a poematicii, un tragism îndeajuns de aspru încât să demobilizeze ludismul, dar nu în defavoarea joculației, ci în prelungirea unei sobrietăți descinse din înzestrarea existențial-filosofică a vocii auctoriale.
Tunul profund elegiac al postumelor, susținut de o stilistică predominată de fenomene expresive complexe interesând, mai ales, substituția și economia de expresie - specifice figurilor ambiguității (aporia, elipsa, metabola, figuri ale simulării, ale abaterii logice și gramaticale etc.) - ar sugera că poetul, instalat într-o anume paradigmă topică, se abandonează unui moment transvizionar căruia pare că îi corespunde o etapă a corecției subtile - eliberată de inhibiții, când i se va impune cuvântului alte condiții fonologice, alte dimensiuni semantice, alte ritmuri, împingând intensitatea frazării lirice până la strigăt... o spectaculoasă reprezentare a eului suspendat în suprarealitate sau, poate, un jurnal de călătorie prin metaspațiile adevărului final... revelația...
Emoționantele stihuri - culese, cu acribie, de Brândușa, soția scriitorului și inițiatoarea acestui demers editorial - îi reconfirmă regretatului bard gălățean distinctivitatea.” (Adelina Pop - prefață la volumul de poezii Postume - Cornel Antoniu, din care redăm în continuare şapte poeme)
Ce frumos ne iubeam era o oră a noastră/ Plină de apă și flori/ Stelele intrau una în cealaltă/ Privighetorile în privighetori,/ Noaptea lungă, ca ochii tăi era/ În care mă rătăceam plin de soare/ Eram în sângele tău fierbinte și roșu/ Și înotam în el ca în mare./ Pe arterele tale mă ridicam la cer/ Luna ta la sân îți atârna de gât/ Părul tău răvășit îmi intrase în suflet/ Într-atât de iubeam, într-atât./ Mă sufocau vorbele grăbite să iasă/ Din gura arsă, adormită-n sărut/ Te iubeam și plângeam pe sub piele/ Ca un învins fericit lângă scut./ Ah, se topeau pomii, câmpia, ielele/ Noi ne ascundeam în cutele nopții/ Unul prin altul le-am trecut pe toate/ Dincolo de garoafele nopții./ Ce frumos ne iubeam, era o oră/ A noastră plină de apă și flori/ Stelele intrau una în cealaltă,/ Privighetorile în privighetori. ("Adia")
Du-te strămoșule mai afund/ Să nu te atingă,/ Calul, iată-l cu copite de vacă: Glaad/ Vine calul încălecat de apa Sâmbetei/ - și pregătește-te de oaspeți nechemați./ Lasă clopotul la poarta cu zmei/ Lasă totul,/ Mă doare un copac cu numele tău/ Du-te străvechiule mai afund și iartă/ Frica aceasta de oglindă văduvă. ("Du-te")
E liniște./ Totul se confundă cu orizontul/ Colorat foarte de neziuă./ Se ridică pădurea în rang./ Suprem mă încearcă înfloririle târzii./ Am atât aprilie pentru toamna aceasta./ Și teamă. ("Toamna aceasta")
Port iarba la voi în casă/ Vânăt, an mă ascunde în oase, greier./ Somn de in zace-n geam și/ Trunchi târziu, noaptea, în barăci, are./ Cad triste fântâni în uitare. Acum/ Vești proaste de la cunoscuți -/ Nu-i apă deajuns să mă fac trestie./ Port iarba la voi în casă. ("Elegie II")
Cineva care m-a descoperit/ Întorcându-și buzunarele pe dos/ În capacul unui ceas/ Care-i spânzură la vestă -/ Trece printre fanfare discutând/ Cu moartea unei flori/ Și din întâmplare i-a înroșit/ Butoniera!... ("Solemna trecere")
Ochiul e un izvor înțepenit în clinchet. S-au/ Foarte apropiat sânzienele de soare-răsare/ În curând liniștea se va întoarce la mănăstire:/ O, generale, scaldă-mă și vindecă-mă./ Undeva luna sângerează înjunghiată/ Sălciile au ceva de recrut foarte tânăr. Nu-s/ Nici pe departe răsucite în nașteri și foșnete./ Nu-s decât forme, prin care circulă greieri, ușor. ("Pastel")
Vin din fantomele de aer/ Imaginând un oraș:/ Am văzut catastrofa!/ Trecea/ Prin strâmte burlane de cer/ Propiul meu vis/ Dansând/ Pe alte picioare. Ochii/ Roșii ai ploii o știu! ("Copacul")
A consemnat Ion Avram
