Credeți-mă, o spun în cunoștință de cauză! Am participat la o astfel de întâlnire în cadrul mereu stimulativ și ospitalier al Salonului cultural „Armonii de toamnă”, organizat sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Galați. O nouă reuniune a iubitorilor de lectură cu deja consacratele lansări de carte, menite să facă publice actualele preocupări științifice, culturale și literare ale autorilor locali și nu numai.
De la început am avut parte de o mică surpriză, prima dintr-o serie de evenimente mai puțin așteptate: organizatorul activității n-a mai fost cel cu care ne familiarizaserăm, ci cunoscutul om de carte Adi George Secară, de la Biblioteca Județeană „V. A. Urechia”. Dar când acesta a prezentat, cum se obișnuiește, cărțile care ne-au prilejuit întâlnirea, am înțeles pe deplin sensul rocadei, Ghiță Nazare, amfitrionul nostru dintotdeauna, dăruindu-ne recent o nouă carte, „Lecturi în oglindă” (Editura Castrum, Giroc, 2024), schimbându-și astfel rolul, din moderator în autor!
O altă noutate a constituit-o subiectul celei de-a doua lansări, „Saga ceangăilor” (Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2024), pagini de istorie inedite, pe care Iosif Roca, reprezentant al acestei etnii, le pune cu generozitate la dispoziția cititorilor. „Iată o nouă sesiune de comunicări din acest Salon, care, putem spune, a devenit o instituție în instituție”, decretează Adi Secară, urmând cu tradiționala prezentare a scriitorilor: Ghiță Nazare, prodigios om de cultură, cu o prolificitate jurnalistică și literară ieșită din comun; Iosif Roca, o prezență relativ mai nouă în peisajul scriitoricesc (2007), autor de proză, eseuri, cărți de călătorie.
Au vorbit apoi referenții. Vasile Leonte a remarcat mai întâi că Ghiță Nazare posedă o platformă critică bine consolidată, apoi că are o arie generoasă de selecție a textelor. Discursul său critic este rațional, bine documentat și întotdeauna motivat pozitiv, ca un impuls către lectură. George Lateș a făcut, pornind de la vorba populară „Ai carte, ai parte”, o incursiune savantă în civilizația cărților ca pledoarie pentru lectură. Istoria ceangăilor, arată cercetătorul, este o combinație între ficțional și memorialistică, iar limba acestei populații demonstrează capacitatea sa de adaptare și de rezistență, în pofida reducerii numerice a comunităților. Prin „Saga ceangăilor”, Iosif Roca devine „un cronicar al neamului său”. Ion Manea îl identifică în Ghiță Nazare pe unul dintre cei mai activi oameni de cultură din Galați, care creează multiple spații de afirmare, surse de documentare, dezvăluie valorile prin interviuri și calitățile prin cronicile literare. „Strategia lui este una a deschiderii”, caracteristică fiindu-i o anumită „blândețe cu care se apropie de carte”. A.G. Secară observă apoi că Iosif Roca „salvează prin cartea sa un neam întreg, cu istoria, limba și credința lui”. Un conglomerat de aspecte și de modalități de expunere interferează în text, iar povestea familiei sale este caracteristica întregului său neam. Violeta Ionescu pune în evidență, de asemenea, faptul că seria de articole, prezentări de carte și recenzii adunate de Ghiță Nazare în volumul său are darul de a stimula atât creatorii cât și cititorii, oferind un obligatoriu impuls spre lectură și o necesară perspectivă critică asupra diverselor apariții editoriale.
Cel mai emoționant moment a fost acela în care li s-a dat cuvântul autorilor. Iosif Roca și-a rememorat momente din viață și etape ale conceperii cărții, întrebări cu privire la identitatea ceangăilor și răspunsuri parțiale sau evazive, căutările și rătăcirile, adevărurile spre care s-a îndreptat întotdeauna. Ne-a prezentat apoi un document de familie, revista „Casa Serafinei”, apărută în satul Faraoani, din județul Bacău, localitatea natală a scriitorului. „Este o publicație despre familia mea - mărturisește autorul - de la 1721 încoace, iar Serafina este numele mamei mele.” La rândul său, întrebat de auditoriu, Ghiță Nazare mărturisește că aceasta este cea de-a șaisprezecea carte a sa, dacă însumează toate contribuțiile, științifice, pedagogice, literare, jurnalistice (volume de interviuri), și a treia din seria de lucrări critice, apărută după „Cronici optimiste” (2017) și „Zăbava unor noi lecturi” (2021). Lucrarea cuprinde invitații la lectură pentru 33 de scriitori, în 37 de articole (opinii critice, analize, lansări, recenzii). În această „întâlnire de elită”, le mulțumește mai întâi invitaților speciali care i-au pus cărțile lor la dispoziție, iar apoi colaboratorilor și sfătuitorilor apropiați, în primul rând vechilor cunoștințe și prieteni Violeta Ionescu și Ion Manea. De asemenea, promite că următorul volum de cronici literare nu va întârzia prea mult, din moment ce multe din paginile sale sunt deja scrise, iar altele se înfiripă pe parcursul desfășurării ședințelor Salonului.
Dintre membrii fideli ai cenaclului, a vorbit Mioara Ardieleanu, apreciind orientarea criticului către literatura gălățeană, justețea și moderația aprecierilor, caracterul stimulativ al observațiilor. I-a plăcut, de asemenea, titlul, „Lecturi în oglindă”, care valorizează specific simbolul specular în actul critic. Lui Năstase Marin, cartea referitoare la ceangăi îi impune un maxim respect pentru autorul său, „autentic om de cultură, care a ridicat un văl ” de pe istoria unei nații. În fine, în cazul meu, cel care semnează acest articol scris din memorie, intervenția s-a materializat în forme diferite. Vorbind, am subliniat calitățile critice ale lui Ghiță Nazare, în primul rând capacitatea de a sintetiza particularitățile creatorului și de a extrage esența profilului său, exprimat concluziv. Apoi, generozitatea lansărilor de carte, care au afirmat deja o sumă importantă de autori, confirmându-i pe alții. N-am intrat însă în polemica (posibilă) cu privire la diferența dintre critica de întâmpinare și cea academică. Și mi-am păstrat doar în gând observația (dezvăluită în titlu) cu privire la cele două cronici contemporane, atât de diferite, dar, iată, convergente prin raportarea la temporalitate: cronica aparițiilor de carte contemporană și cronica unei minorități etnice de pe teritoriul României.
Ca să înveselească atmosfera, conform dictonului latin „Cum grano salis”, epigramistul Vasile Manole a citit la sfârșit câteva catrene dedicate celor doi autori, nu fără a-i scăpa o remarcă fugitivă asupra lui Ghiță Nazare: „După câte face, nu știu când mai are timp să scrie și cărți!” Ce e drept, e drept!
În încheiere, Tinca Șerban, vicepreședintă a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați, i-a recompensat pe scriitori cu Diploma de Excelență a instituției, certificând încă o dată, oficial, calitatea materialelor expuse și contribuția celor doi la stabilirea și menținerea unor înalte standarde de performanță culturală. Iar noi, participanții la întâlnire, ne-am mai îmbogățit mințile și sufletele cu noutăți culturale, pe care le așteptăm întotdeauna cu maxim interes.
