în principiu estella fuge de oameni/ care pot s-o rănească lesne/ în principiu estella nu se face frate cu dracul ca să treacă puntea/ pentru simplul motiv că o umflă râsul/ în primul rând de ea însăși și apoi de idioțenia umbrelor care vor să-i dicteze/ viața ei de rahat estella zâmbește într-un anume fel din colțul gurii/ numai și numai ca să își facă dușmani așa fel ca la primul ei zâmbet de fericire/ să fie lapidată iute/ iute mult înainte de a zice ea/ cine a ridicat piatra/ de piatră să moară. ("talion")
cuvintele estellei se învălmășesc veninoase în tăcerea ei țipăt/ de nu o aude nimeni/ acesta fiind și motivul pentru care estella crede cu tărie în frumusețea lui/ ahab și moby dick mult înainte de a fi harponată/ estella crede în tot soiul de nimicuri cum ar fi hans castorp și muntele vrăjit/ faulkner și grizzly jack london colț alb și dragoste de viață mătușa julia și obligado/ și atâția alții pe care memoria ei îi confundă noaptea/ când se visează cum se luptă cu un grizzly mai mare decât statura ei mică/ estella se aruncă în nimicurile ei cu toată forța/ ca să trăiască preț de o viață povestea preafrumoasei errendira/ și a nesăbuitei sale bunici. ("carte de identitate")
Din următoarea sa carte proiectată cu titlul "Estella", Stela Iorga (S.I.) ne-a citit, în cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", 13 poeme scrise - așa cum s-a observat/ comentat - în stilul ei cunoscut/ recunoscut, în care sarcasmul, autoironia, revolta și un soi de ardere interioară îi amprentează textele printre oaze de nostalgie și regret, visare și luciditate, speranță și înstrăinare - stil care-și visează, parcă, propriul cântec de lebădă.
”Estella este un alter ego, un fel de temniță la care privești din afară pe dinăuntru; personajul acesta, ce nu e inventat (cu siguranță trăit - deși pare împrumutat de la Dickens) știe că este scris și vrea să folosească asta tocmai pentru a evada; dacă reușește, atunci va muri singur, deprimat și victorios; grupajul abundă de referințe culturale ce nu sunt simple zorzoane, dar care fac ca, uneori, aerul să fie greu de respirat; un grupaj de forță, plin de sinceritate artistică și de suferință adevărată.” (Tudor Neacșu)
”Poeme pe care trebuie să știi să le citești; nu știu să le cataloghez ca gen și stil, nici să le plasez între contemporan și clasic, dar mesajul este transparent și inteligent transpus în pagină; are un dramatism interior și o tehnică a persiflării reușite.” (Valentina Pricop)
”Poemele m-au mișcat, stau sub aceeași cruce a zbaterilor interioare pe care le-am întâlnit în scrierile S.I., deși tonul diferă în acest grupaj față de textele din trecut; prin scrierea la persoana a III-a, s-ar putea spune că S.I. scrie cu o mai mare detașare, însă opinia mea este că felul acesta de abordare conduce către o și mai mare luciditate, pusă în slujba cunoașterii de sine, pentru că mai lesne este a vedea la altul ceea ce scapă ochiului la noi înșine; apreciez felul în care alege să sugereze niște stări, cum ar fi starea de alienare, însingurare și ceea ce eu prefer să numesc iad interior, adică incapacitatea de a iubi sau neajunsul de a te simți iubit; personajul central al grupajului poartă povara neiubirii, este inaccesibil mediocrității, incompatibil cu o anumită realitate interioară care-și declanșează conflictul interior, iar poezia devine un țipăt cu o așa de mare încărcătură, încât are capacitatea de a nu i se mai pierde vreodată urma în lume.” (Sabina Penciu)
”Un grupaj de poeme în care S.I. a creat un personaj complex, puternic; este o scriitoare adevărată; are consistență și o tehnică specială de a-și plasa trăirile în poem; personajele sunt reale, vii; are și o tandrețe deosebită.” (Ecaterina Păun)
”Texte care mi-au trezit pofta de a citi literatură clasică; S.I. este un brand al cenaclului, cu nume și renume în Galați și în țară; și..., parcă, nu mai este deprimată ca altădată.” (Ioan Gh. Tofan)
”S.I. surprinde din nou cu poeme tulburătoare, vocea sa poetică alternează între sarcasm, autoironie și melancolie; în poemele S.I., Estella este eroina tuturor poveștilor şi, în același timp, este chipul interior al poetei, o ființă care se scrie cu litere-armură pentru a nu dispărea, ci pentru a se crea și a se construi; Estella este un ciclu poetic despre o eroină modernă, aflată între basm și luciditate, care trăiește mai intens în literatură decât în viața reală; Estella devine o mască a eului liric, o conștiință feminină cultivată, ironică și vulnerabilă, ce refuză iluziile convenționale; poezia S.I. transformă lectura și scrisul în forme de supraviețuire și fidelitate față de sine; poemele construiesc o conștiință feminină cultivată, traversată de referințe literare și artistice, care transformă lectura într-o formă de supraviețuire; Estella trăiește mai intens în universul cărților decât în realitatea imediată, iar această tensiune dintre ficțiune și viață devine miza centrală a poemelor; basmul este invocat doar pentru a fi dezvrăjit: prințesa nu mai așteaptă salvarea, ci își asumă singurătatea, ironia și arderea interioară.” (Silvia Curelaru Ibănescu)
”Dacă noua ecranizare la Pe aripile vântului ne convinge că postmodernismul cultural nu a murit, S.I., prin noul proiect, parțial meta-modernist, ne conduce către un alt clasic al literaturii engleze, liric, așa cum ne-a obișnuit: marile sale speranțe literare sunt așa cum trebuie aici, ca în cărțile sale cele mai reușite; între Miss Havisham și Estella, S.I. se joacă cu o altfel de substanță (apropo la filmul cu Demi Moore și Margaret Qualley): inefabilul liric al ființei umane, tot ceea ce rămâne din om după ce este desființat; operează cu un fel de fericire, a omului lucid care a apucat să guste din tortul acela obsedant al unei nunți care a avut loc de parcă nu ar fi fost (sau invers!)...; dau viitoarea carte a S.I. (pur sânge) pentru un regat care poate să fie mai mult decât al nimicului!” (Adi G. Secară)
- Vineri, 20 februarie, la ora 18.00, la sediul "Viaţa liberă", citește Victor Dragomir.
