(...) Domnul C: Dar, ghici ce coincidență?! Nici eu nu mai puteam. Și eu mă săturasem. Și eu mă țineam de toate gardurile. Și eu plângeam o oră întreagă înainte de a intra în casă dar îmi mușcam buzele și mâinile și intram în casă și zâmbeam și îmi puneam mănușile și spălam vasele și puneam aspiratorul și făceam curat și făceam de mâncare fiindcă trebuia să ne hrănim, nu știu de ce supraviețuirea nu e obligatorie. Chiar, de ce ne-am înverșunat atâta să supraviețuim? Supraviețuirea nu e obligatorie. Și este și foarte dureroasă. Dar eu m-am încăpățânat să supraviețuiesc și să te trag după mine la lumină, dar hei, scumpo, și eu muream. Și era un soi de moarte lentă și a dracului de hâdă. În fiecare zi muream, în fiecare oră muream, în fiecare milisecundă muream, dar țineam cu dinții. De ce? Simplu. Pentru că singurul păcat pe care-l mărturisesc la spovedanie este acela că te iubesc mai mult pe tine decât pe El. Pentru că ne-am jurat iubire veșnică la biserica aceea mică de carton și pentru că dacă iubești cu adevărat nu te lepezi, dacă iubești cu adevărat nu renunți. Nu renunți niciodată. Ești foarte, foarte încăpățânat atunci când iubești.
Doamna C: Știu că ți-a fost greu.
Domnul C: Știi? Scumpo, îți amintești povestioara pe care o predam într-a cincea. Fapte, nu vorbe. De fapt, m-am gândit mai bine. Fapte și vorbe. Am scris un jurnal. Un jurnal al despărțirii. (...) ("Se caută un motiv" - Actul II - fragment)
Vinerea trecută s-a citit partea a doua (Actul II) a piesei "Se caută un motiv" scrisă de Anca Șerban Gaiu (ASG) - prima parte a fost, deja, jucată/ citită la Teatrul pe Țeavă, unde s-a bucurat de o primire spectaculoasă și de aplauze îndelungate - parcă nu ca o continuare a primei părți, ci, mai degraba, ca o fulminație cu inserții poematice în care replicile meditative, trăirile, sentimentele, motivațiile - pe scurt, adevărurile unui cuplu în faza de divorț se cer, parcă, scoase la rampă cu o acuitate dură, spectaculară. Astfel, modalitatea plină de tensiune și diversitate a conținutului Actului II transformă primul Act într-un fel de preludiu pretextual al celei de-a doua părți.
”Actul al doilea al piesei deschide o perspectivă nouă textului. Universul post-divorț este, pe cât de descătușant, pe atât de complex. Rănile sunt adânci și depășesc simpla explicație născută din dialog. Amănuntele creează senzația că spectatorul trăiește alături de personaje. Intensitatea reiese din faptul că orice mască este dată la o parte și sunt aduse la suprafață adevăratele motive ale divorțului. Dialogul capătă valențe confesive, iar tăcerile dintre replici devin la fel de semnificative ca și cuvintele rostite. Personajele nu mai încearcă să impresioneze sau să se apere, ci își asumă vulnerabilitatea, ceea ce conferă autenticitate textului. Cadrul - aparent banal - contrastează cu tumultul interior al celor doi și amplifică tensiunea dramatică. Spațiul deschis devine un loc al confruntării cu sinele și cu trecutul, unde fiecare detaliu - o privire, un gest ezitant, o rememorare - contribuie la conturarea unei atmosfere încărcate de semnificații. Reîntâlnirea nu este o rememorare a trecutului, ci și o formă de reevaluare a propriilor alegeri. Personajele ajung să înțeleagă că motivele divorțului sunt mult mai profunde decât cele invocate inițial, ținând de incompatibilități emoționale, nevoi neexprimate și de capacitatea de a comunica autentic. Astfel, actul al doilea devine un punct de maximă intensitate dramatică, în care adevărul iese la lumină, iar spectatorul este invitat să reflecteze asupra fragilității relațiilor umane. Textul câștigă valoare prin complexitatea psihologică a personajelor și prin capacitatea autoarei de a surprinde nu doar ruptura dintre doi oameni, ci și ecoul acesteia în timp.” (Victor Dragomir)
”Prima parte mi se pare mai reușită pentru teatru; a doua parte, care vine ca un reproș adresat destinului, mi se pare mai nepotrivită pentru scenă.” (Ecaterina Mihăiescu Păun)
”Prima parte a scrierii este ușor ireală, distractivă, comică. Partea a doua nu e explicată și motivată deplin, deși posibilă. Per ansamblu, o scriere facilă care induce o stare de bine. Titlul piesei ar putea fi reconsiderat.” (Cristi Chivu)
”Un cuplu plin de afectiune, rupt de tragedia morții copilului lor; falsitatea afișată este forțată pentru a supraviețui tragediei, falsitate care dispare după despărțire; reîntâlnirea din parc scoate la suprafață/ lumină adevărul (trăirile, sentimentele, motivațiile) care vine cu o autenticitate dură, acută, care-și cere dreptul de a ieși la suprafață.” (Carmen Neacșu)
”Se crede adesea că un text dramatic reușit trebuie să abordeze o tehnică și o categorie artistică distinctă unitară, fără abateri de la normele impuse de scriitură. Însă scrierea ASG constituie un buchet desăvârșit a două elemente dramatice opuse... umorul și conflictul, ca temă elaborată. Astfel, consider că opera reușește să sudeze în mod detaliat viața unui cuplu căsătorit, împreună cu toate vicisitudinile, dar și micile bucurii, pe alocuri ale acestuia, cu un plan alternativ al despărțirii, marcat cât se poate de direct la finalul piesei. Totuși, ceea ce imprimă caracterul memorabil al textului nu constituie divorțul însuși al celor doi soți, ci însăși alternanța și succesiunea stărilor emoționale ale personajelor. Prin intermediul antitezei generale soț-soție, sintagma clișeică a personajului de hârtie se adeverește sub forma unor cuvinte uneori dure, directe, dar parte fundamentală a adevărului. Drept consecință, nu este de mirare că protagonistul devine rapid antagonist, la fel și viceversa în amalgamul trăirilor de cuplu. De altfel, în același text al ASG este întărit cunsocutul proverb "Dragoste cu forța nu se poate", fapt dovedit în repetate rânduri de manifestările sincere ale personajului masculin percepute de partea feminină drept acte de persuasiune, borne pe drumul tot mai sigur către divorț. Prin urmare, piesa dramatică alcătuită de ASG reprezintă atât o exprimare evidentă a tensiunilor de cuplu - iar, în cele din urmă, a despărțirii tulburi, cât și a unei regăsiri în care însăși lumina potențială este învăluită de o furtună cu nuanțe egocentriste și individualiste.” (Ștefan Pavăl)
- Vineri, 27 martie, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la ora 18,00, citește Ștefan Pavăl.
