Ne-a părăsit unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti români. Rămas bun, Cristian Marcu!

Ne-a părăsit unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti români. Rămas bun, Cristian Marcu!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cristian Marcu s-a născut la 29 ianuarie 1959, în Galaţi. A absolvit Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, în 1978, după care a luat lecţii de desen şi culoare în atelierul graficianului Nicolae Alexi. A debutat în revista liceului - „Zorile”. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, al Uniunii Cineaştilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Culturale „Punct”, a fost, din 1989, iniţiatorul şi directorul artistic al Salonului de grafică umoristică „Damigenius”, de la Huşi. Începând din 1984 a colaborat cu caricaturi la publicaţii din ţară („Papagal”, „Academia Caţavencu”, „România liberă”, „Ziua”, „Ţuşca-Răţuşca”, Formula As”, „Plai cu boi”, „Flacăra”, „Azi”, „Infractorul”), precum şi de peste hotare. La „România liberă” a relansat banda desenată prin serialul social-politic „Poveşti pe scurtătură”. În ultimii ani a lucrat ca grafician la cotidianul „Jurnalul Naţional”. A avut mai multe expoziţii personale şi a primit zeci de premii. A participat cu grafică satirică la  Saloane Naţionale şi internaţionale. A ilustrat cărţi pentru copii şi adulţi. A regizat filme de animaţie.

Florian Doru Crihană recunoaşte că a avut o relaţie specială cu prietenul Cristian Marcu: „M-a certat şi m-a şters de pe lista prietenilor lui de două ori. Şi tot de atîtea ori m-a primit înapoi. N-aş zice că ne împăcam; doar că aveam aceleaşi concepţii despre artă şi credinţă în Dumnezeu. Şi asta ne împrietenea la loc. S-ar fi putut repeta la infinit. Acum o săptămână i-am telefonat şi, ca rămas bun, la încheierea conversaţiei, a menţionat: …Şi dacă de-a lungul timpului te-am supărat cu ceva…”.

Cristian Marcu a plecat dintre noi pe 25 iunie. Dumnezeu să-l odihnească!

Citit 9708 ori Ultima modificare Marți, 26 Iunie 2012 17:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.