De câţiva ani, am tot scris că la manifestările tradiţionale de la Galaţi, inclusiv la Festivalul de Datini şi Obiceiuri „Tudor Pamfile”, aflat anul trecut la al XIX-a ediţie, marele absent este costumul popular al Dunării de Jos. Spre dezamăgirea nu numai a noastră, ci şi a unor gălăţeni, la manifestarea dedicată „Unirii Mici” din 24 ianuarie, ne referim la ce s-a întâmplat la Biserica „Vovidenia” din Galaţi, am văzut elevii de la trei instituţii de învăţământ care au prezentat şi un program artistic, de altfel, alcătuit cu grijă de cadrele didactice, dar lipsit de unitate în privinţa portului popular de la Dunărea de Jos.
Aparent, pare a fi lipsă de fonduri, dar nu e numai atât, de vreme ce - pe ici, pe colo - apar costume noi, în cazul copiilor, achiziţionate pe banii părinţilor. Însă autenticitatea acestor costume este discutabilă.
Pe de altă parte, la urechile noastre au ajuns zvonuri cum că la Centrul Cultural al Dunării de Jos chiar costumul ce reprezintă zona Dunării de Jos ar fi fost ars! sau că unele comune confecţionează, pe banii comunităţii locale, costume populare care reprezintă zone precum Vrancea, Bacău sau Bucovina!, fără să aibă avizul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”…
„Tânărul şi tradiţia strămoşilor”
În aceste condiţii, am încercat să aflăm care este rolul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” în conservarea, valorificarea şi păstrarea tradiţiei populare în judeţul nostru, ce se întâmplă în şcoli şi dacă amintitele zvonuri se confirmă.
În privinţa programelor dedicate cultivării gustului pentru tradiţii şi frumos în şcolile noastre, părintele Daniel Popa, şeful Secţiei de cercetare, valorificare şi păstrare a tradiţie populare, ne-a spus:
„De ceva timp, derulăm un program de sensibilizare a profesorilor şi, mai ales, a elevilor din 20 de instituţii de învăţământ din Galaţi, având drept generic «Tânărul şi tradiţia strămoşilor». Cel puţin, sub aspect informativ, lucrurile încep să intre pe un făgaş normal. Cât priveşte posibilitatea achiziţionării costumelor populare de către şcoli, acest aspect este greu de realizat, pentru că nu sunt bani, iar banii vin, după cum ştiţi de la bugetul municipal sau cel comunal - în cazul satelor. Noi le asigurăm doar asistenţa de specialitate, în măsura în care suntem solicitaţi…”
Sfaturi, uneori, nerespectate!
În contextul discuţiei şi în prezenţa directorului Răzvan Avram, am mai reţinut că „în afară de sfaturi, care sunt sau nu respectate de cei din judeţ”, această instituţie nu poate face mai mult!
„La noi cei care vin să ne ceară avizul pentru realizarea unor costume populare sunt, de regulă, cei care au respect pentru autentic şi pentru tradiţiile de la Dunărea de Jos, a adăugat Răzvan Avram. Noi le dăm un aviz şi, în ultimul timp, am respectat recomandările etnologului Eugen Holban şi ale Institutului de Cercetări Etnologice «Constantin Brăiloiu» din Bucureşti… Problema e, ce se întâmplă mai departe…”
Mai departe, am aflat că după avizarea modelului de costum popular, directorii de Cămine culturale, în general, animatorii culturali din comunele noastre sunt îndrumaţi să meargă la centrele care confecţionează aceste costume populare: atelierele de la mănăstirile „Adam” şi „Cudalbi”.
Cât despre specialist, de domnul Holban este vorba, Centrul Cultural a renunţat la serviciile sale… Este moral ca tocmai autorul costumului popular să nu fie în miezul problemelor?
Eternul buget inexistent!
Problema este însă a banilor, problemă care se resimte inclusiv la Centrul Cultural, de unde ne-am lămurit şi în privinţa „arderii costumelor populare”. „Costumele nu sunt arse, a precizat părintele Daniel Popa. Sunt foarte deteriorate şi nu le-am mai folosit. Desigur, ne dorim să confecţionăm altele noi, dar nu sunt fonduri. În acest moment, am dat în lucru - la Mănăstirea Adam - să se confecţioneze costumul bărbătesc pentru comuna Piscu. Cei de la Rediu, de asemenea, au bani de la bugetul local. Oricum, costumul specific de la Dunărea de Jos este cel avizat de Institutul de Cercetări Etnologice «Constantin Brăiloiu» din Bucureşti, cel reconstituit de domnul Eugen Holban”.
Sperăm ca încet, încet aceste anomalii să fie înlăturate. După cum sperăm că ni se vor prezenta şi cheltuielile şi datele concrete privind investiţiile care s-au făcut cu costumul popular, în ultimii ani, procesele verbale de achiziţie sau de casare a costumelor Ansamblului „Doina Covurluiului”. Cât despre administraţiile municipiului Galaţi şi cele ale comunelor, acestea trebuie să aloce fonduri pentru ca unele manifestări care vorbesc despre „unitatea de neam, de credinţă, de limbă şi de port” la Galaţi să fie adevărate şi nu improvizate.
Am dori chiar, nu peste mult timp să facem un raid prin comunele noastre, prin căminele culturale, împreună cu cei de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, pentru a afla dacă în afară de nunţi, prin satele noastre, se mai întâmplă şi alte fapte cu iz tradiţional?!… Măcar în zonele în care Centrul Cultural are oameni pe care îi plăteşte cu banii noştri.
* * *
Informaţii necesare: Catrinţa nu e fotă
Pentru a elimina confuziile, cu sprijinul etnologului Eugen Holban, am reluat câteva dintre aspectele esenţiale care definesc costumul popular al Dunării de Jos.
Pe scurt, este alcătuit din cămaşă (sau ie) care nu are altiţă, din pânza albă cusută „în râuri decorative, în roşu şi negru, motivele fiind dispuse în zig-zag sau în linie dreaptă, pe mâneci şi pe piept”.
Un alt element este „breceaua” sau „brâul” care este „o piesă de rezistenţă şi care este încă bine conservată în judeţul nostru la Cudalbi şi C. Negri. Tehnica după care s-a făcut este menţionată şi în cultura egipteană”.
Bundiţa (iarna, cojocel) este şi ea din blană de miel - albă - decorată discret pe margine cu o dungă de piele şi doar la buzunare avem un decor policrom. Este o artă foarte veche, foloseşte motive abstractizate, geometrizate.
Opincile sunt din piele şi ele trebuie musai să apară alături de costumul popular din sudul Moldovei.
Poala purtată de fete este albă şi se poartă cu tivul sau „sub-tivul” puţin ieşit de sub catrinţă.
Pentru că am ajuns şi la acest element - catrinţa - trebuie subliniat „că acest element individualizează costumul de la Dunărea de Jos. Catrinţa este alcătuită din două părţi, faţă-spate, şi nu este gen fotă, spune etnologul. Fota este piesa care se înfăşoară în jurul trupului şi nu este specifică zonei noastre. A fost… importată de noi din Bucovina şi Vrancea”, spune etnologul Eugen Holban.
Avertisment: Respectaţi tradiţia!
Din nefericire, în judeţul nostru au pătruns multe astfel de costume, unele confecţionate pe banii comunelor, care nu reprezintă chintesenţa tradiţiei de la Dunărea de Jos.
Chiar Ansamblul Centrului Cultural al Dunării de Jos, în lipsa costumului cu catrinţă, ne prezintă adeseori tradiţii de la Dunărea de Jos în costum specific Moldovei de Nord! Acest deserviciu îl fac şi câţiva artişti amatori din judeţ pe unele posturi de televiziune şi rugămintea este să se oprească!
Perpetuarea acestei stări, în timp, nu face decât să semene confuzie şi să aducă numai deservicii comunităţii în care trăim. Şi demonstrează că unii dintre cei care se ocupă, pe banii noştri - ai contribuabililor - de tradiţii, nu prea au pregătirea necesară, nu se pricep!
De aceea, rugăm Consiliul Judeţului Galaţi şi Primăria Galaţi, consiliile locale să privească cu responsabilitate aceste aspecte. Pentru că şi aici sunt banii noştri, ai contribuabililor, nu-i aşa?!
