Ofertă unică: o coproducţie Galaţi - New York! Once upon a time in… Bădălan?!
Foto: Scriitorul acum bucureştean Grid Modorcea a aruncat pe piaţă o ofertă neaşteptată!

Ofertă unică: o coproducţie Galaţi - New York! Once upon a time in… Bădălan?!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grid Modorcea vrea să facă film cu de Niro despre amintirile din vechiul cartier gălăţean * Ar lipsi doar… un fleac: implicarea autorităţilor gălăţene


„Imaginaţi-vă un film despre Bădălan, cu Robert de Niro în rolul principal” - ne-a cerut sâmbătă scriitorul şi criticul de film american Grid Modorcea, la lansarea cărţii sale „Pluta” de la Biblioteca „V.A. Urechia”. Încă o carte a prolificului autor în care acesta atacă tema Bădălanului, despre care publica încă prin anii ´70 un prim volum care stârnise scandal, în plină epocă a comunismului, prin dezvăluirile sale erotic-politice…

Oferta-bombă pe care ne-a făcut-o acum Grid Modorcea, care intenţionează să ecranizeze romanul autobiografic „Pluta”, este cu totul neaşteptată. Scriitorul şi-a rotit degeaba privirea căutând în sală vreun oficial ”îndrituit ca să facă un film despre Galaţi, care ar fi o coproducţie Galaţi - New York. Eu mă angajez să-i găsesc acolo un sponsor, dar trebuie să existe din partea dumneavoastră această dorinţă şi un film despre legendele Bădălanului poate deveni realitate, iar un personaj din Bădălan poate să fie vedetă în America. Vom găsi un producător foarte generos, să facem un film senzaţional! Senzaţional! Cum sunt filmele erotice cele mai frumoase din lume”.

Scriitorul, care cunoaşte Manhattanul precum Bădălanul natal, se angajează să facă regia, să scrie scenariul şi să găsească banii, ba chiar şi actorii: „Şi mă gândeam la Robert de Niro, pe care fetele mele îl cunosc foarte bine”. Este vorba de fetele din trupa „Indigo”, în spectacol în SUA la ora lansării de la Galaţi.

Autor a 55 de filme „docudrame”, documentare în care joacă şi actori, Modorcea a prezentat sâmbătă seara unul dintre acestea: „Dunărea sacră”.

Ar fi cazul ca Galaţiul să nu producă numai oţel şi nave la export, numai că la noi, dacă, vorba dictonului, dă Dumnezeu, trebuie să-ţi pună şi în traistă. Ne întrebăm deci: ce „oficiali” se vor autosesiza la oferta de sponsorizare neaşteptată?!

Citit 5581 ori Ultima modificare Duminică, 07 Octombrie 2012 21:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.