Postul Mare şi în general orice post nu e post, nu e călătorie spirituală, dacă nu-L are în centru pe Mântuitor, dacă se reduce doar la restricţiile alimentare, ce au ca scop reînnoirea trupului. Însă omul nu e numai trup, numai pământ, ci este şi duh, de aceea înnoirea trebuie să fie mai întâi a sufletului, pentru că numai un suflet sănătos regenerează trupul, astfel încât să devină „Templu al Duhului Sfânt!”, cum ne învaţă Apostolul Pavel.
Cum călătoresc spre Învierea Domnului şi spre propria înviere a sufletului creştinii noştri, ne-au spus câţiva dintre tinerii gălăţeni. Am abordat această categorie socio-profesională, tocmai pentru a arăta că Biserica noastră nu e alcătuită doar din oameni de vârsta a doua şi a treia, ci avem între credincioşi şi tineri.
Şi gândul este un păcat
„Pentru mine această perioadă este un mijloc de a mă supune unui exerciţiu de autocunoaştere a propriilor mele posibilităţi, ne-a spus Florin Mureşeanu (25 de ani), student anul II, Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare Galaţi. Este al doilea post pe care încerc să-l ţin şi acum îmi dau seama că înainte de această perioadă făceam o mulţime de lucruri care nu îmi erau necesare… Postul alimentar nu e greu de dus, dacă ai cât de cât o bună percepţie a învăţăturii Bisericii în care te-ai născut.
În general, consum alimentele pe care le foloseau şi bunicii noştri; am încercat să nu introduc uleiul în alimentaţie, dar nu prea merge. Cred că e o etapă superioară a postului. Doar asceţii pot ajunge aici. Eu vin grăbit de la cursuri şi încerc să gătesc ceva cât mai repede… Oricum, nu folosesc preparatele din soia, de exemplu.
Un părinte spunea că fiecare ingredient pus în aceste preparate te duc cu gândul la produsul pe care-l imită. Şi gândul este şi el un păcat. Încerc prin tot ce fac să dobândesc lumina, să mă luminez, mergând măcar la slujbele de duminică, deşi în primele patru zile ale Postului Mare sunt slujbe foarte frumoase şi necesare pentru începutul înnoirii noastre spirituale…”
Lumea e plină de tentaţii
„Văd perioada postului ca o călătorie a mea, la pas cu Mântuitorul, spre învierea mea spirituală, ne-a spus Diana Cornea, masterand al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie Galaţi. Trăim în această lume care e plină de fel de fel de tentaţii şi nu e uşor să te detaşezi de lucrurile mărunte, să pui înainte lucrarea Bisericii şi apoi interesul tău care poate fi adeseori limitat.
Merg la rugăciune şi încerc să fac lucrurile după cerinţele Bisericii, încerc să-i determin şi pe cei din jurul meu să aibă o atitudine pozitivă, însă Dumnezeu ştie cât reuşesc. Ideea e să fac sălaş al Duhului Sfânt în sufletul meu… Desigur, postul trebuie urmat şi prin abţinerea de la anumite alimente şi nu mi se pare greu, pentru că şi soţul posteşte şi atunci e mai uşor.”
Şansa de a deveni disciplinat
„Dacă ştii ce vrei, dacă îţi respecţi părinţii, musai îţi aduci aminte şi de post, ca de o şansă de a deveni mai disciplinat, mai echilibrat, mai comunicativ, ne-a spus Sorin Zaharia, în vârstă de 26 de ani, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice.
Mulţi înţeleg că postul e un regim alimentar, o posibilitate de a mai slăbi! Pentru mine e o şansă de a mă curăţa de nămolul din suflet, de a-mi limpezi gândurile, de a face fapte luminoase. Încerc să fac legătura între învăţătura Evangheliei, a Sfinţilor Părinţi şi practică. Parcurgerea postului alimentar este un prilej de fortificare a trupului şi înţelegi aceasta doar atunci când îţi este foarte clar că Mântuitorul S-a Jertfit pe Cruce, pentru ca şi noi, oamenii, să ne îmbrăcăm în haina nouă a Duhului Sfânt”.
Fiul risipitor de... iubire
„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” aceasta este cererea dominantă pe care creştinul cu dor de Dumnezeu o adresează Tatălui Ceresc, „făcătorul Cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”, în primele patru zile la Canonul Mare. Rugăciunea aminteşte de cererea vameşului Zaheu care, întâlnindu-L pe Mântuitorul, zice: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!” (Luca 18,9-14).
„Când creştinul se adresează astfel lui Dumnezeu, ca să-l miluiască, aceasta înseamnă că omul are conştiinţa păcatului şi convingerea că Dumnezeu Cel milostiv poate să-i dea iertare, ne-a spus Prea Sfinţitul Casian, într-una din serile trecute la Canonul cel Mare. Rugăciunea arată că noi suntem vinovaţi, că recunoaştem păcatul, însă ca Dumnezeu să ne ierte, trebuie ca iertarea să fie a noastră întâi. Pentru că cine poate să dea iertare, decât cel milostiv, omul conştient că a greşit.”
În Evanghelia după Luca (15, 11-32) avem ca pildă pe Fiul risipitor, cel care după ce şi-a pierdut toată averea pe care a cerut-o de la tatăl său, după ce a ajuns să trăiască în străini mai rău decât orice „argat” de la curtea tatălui său, a revenit acasă, recunoscând… „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta”.
Şi tatăl, ca orice părinte responsabil, bun şi iubitor, l-a primit cu braţele deschise. Căci fiul (acesta risipitor) „mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu fratele rămas acasă, care nu a înţeles nici bunătatea tatălui, nici iertarea faţă de propriul frate.
Tot la fel este şi cu noi, creştinii, care mergem în Casa Domnului inclusiv în această perioadă din Postul Mare, pentru ca prin rugăciune să căpătăm pacea, liniştea şi milostivire lui Dumnezeu… „Dar, nu sunt suficiente doar aceste stări care rezidă în schimba-rea trupului, în primirea liniştii, a păcii, a explicat Arhiereul nostru. Aceste gesturi, trebuie să fie însoţite de schimbarea minţii noastre, de acea metanoia.
În limba noastră, prin metanoia definim şi metania, acel gest de uşoară înclinare a trupului - metania mică - şi cel prin care atin-gem cu fruntea pământul - metania mare. Însă semnificaţia acestui termen în greceşte presupune schimbarea minţii, de la cele lumeşti, trecătoare, la cele înalte, spirituale, ale lui Dumnezeu”.
Pornind de la învăţătura Sfinţilor Părinţi, Prea Sfinţitul nostru Casian ne-a îndemnat să încercăm să dobândim în această perioa-dă o bună percepţie despre sensul devenirii noastre duhovniceşti în Hristos, al înnoirii noastre în duh, pentru ca Învierea Domnului să fie şi învierea noastră spirituală.
Explicaţie foto: ”...Acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta” (din Rugăciunea lui Manase)
