În tradiţia Bisericii noastre există şi rânduiala postului. Nu se ştie exact care este punctul de plecare, însă se presupune că aceste perioade se leagă de cultul morţilor (pr. dr. Ene Branişte, Liturgica generală). Unii spun că porneşte de la sacrificiile animale pe care le aduceau străvechii noştri şi de care cei vii nu se atingeau; alţii susţin că doliul, durerea după cei dragi, au dus la o anumită abstinenţă, uneori de neglijenţă a celor vii faţă de propriul lor trup.
Există şi părerea potrivit căreia postul ar fi o perioadă de „sobrietate şi de temperanţă, pe care o practicau marii înţelepţi, filozofi sau întemeietori de religii”. Cu timpul, de la o simplă formă de abstinenţă şi curăţare a organismului şi de refacere a sănătăţii trupului, postul a căpătat conotaţii spirituale, marii asceţi văzându-l şi trăindu-l ca pe un mijloc, o cale de a dialoga cu Dumnezeu, de a se reînnoi în Duh.
Popoarele antice posteau
La egipteni, cei din cultul zeiţei Ceres (Demeter, la greci) posteau în ideea că astfel vor dobândi puteri spirituale mai mari. Atleţii şi gimnaştii - înainte de competiţii - urmau anumite perioade de post. Părintele medicinei – Hipocrate - considera că vârsta sa se datorează regimului alimentar şi faptului că niciodată nu s-a ridicat de la masă „cu pântecele îmbuibat”, cum zice Sfântul Ioan Casian, sfântul nostru daco-român, care a vorbit despre remediul celor opt păcate şi atribuia „gastrimanţiei”, care se traduce prin „îmbuibarea pântecelui”, toate celelalte păcate pe care omul le face.
În istoria omenirii, înainte de Hristos, avem şi alţi postitori. De exemplu, Pitagora recomanda discipolilor asceza, atitudine şi mod de viaţă „de căpetenie”. Veţi observa şi din exemplele următoare că postul era atributul unor anumite pături înstărite, nobile, aristocrate, la începuturi.
Postul în Vechiul Testament
Vechiul Testament este plin de exemple rânduite de Dumnezeu prin Moise la ziua „Ispăşirii” sau „Curăţirii” - a şasea şi a zecea zi dinaintea sărbătorii de Purim. Profeţii care au urmat au practicat şi ei postul, iar Moise ştim că a postit 40 de zile înainte de a primi Tablele Legii pe Muntele Sinai.
... şi în Noul Testament
În viziunea Bisericii noastre Ortodoxe, postul are temei biblic în cele 40 de zile pe care Mântuitorul le-a urmat înainte de intrarea în activitatea publică, iar despre acest fapt ne relatează evangheliştii sinoptici Matei (4,2), Marcu (1,13) şi Luca (4, 1.3). Mai întâi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a învăţat pe ucenici cum trebuie să postească, îmbinând postul cu rugăciunea “Tatăl nostru”.
Această formă a fost propovăduită apoi în tânăra biserică care s-a format la Cincizecime şi de atunci noi parcurgem anumite perioade de post ca, ca ofrandă adusă lui Dumnezeu, slăvindu-L, rugându-ne pentru aproapele, mai ales, pentru vrăjmaşi, făcând fapte bune şi nu numai atât, încercând ca postul să devină un prilej de schimbare a minţii.
Ajunarea desăvârşită şi…
Postul obişnuit
În Biserica noastră, postul este de mai multe feluri. Avem ajunarea desăvârşită - atunci când creştinul nu mănâncă şi nu bea nimic cel puţin o zi întreagă, postul aspru sau uscat - care presupune (pe lângă starea de rugăciune a minţii) cea de consum de pâine şi apă, fructe uscate şi seminţe, fără ulei, fără consum de vin - şi postul obişnuit sau comun, când creştinul mănâncă alimente de post, renunţând, se înţelege, la alimentele de dulce.
Există şi postul uşor care are în vedere dezlegarea la vin, la peşte, icre şi untdelemn, la anumite sărbători. În Postul Mare, dezlegări avem la Bunavestire şi la Florii.
