110 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae: "A fi european, astăzi, înseamnă a fi rău" (II)

Scris de Maria Stanciu

Sâmbătă, 01 Iunie 2013 00:00

Interviu realizat cu Lidia Stăniloae, fiica celui mai mare ”Teolog român de veac XX”, prezentă la Galați, în mai 2013

Simpozionul ştiinţific ”Anul jubiliar al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 110 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae şi 20 de la trecerea în veşnicie” ne-a dat prilejul de a o întâlni pe fiica părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993), distinsa Lidia Stăniloae Ionescu, care trăiește la Freiburg, în Germania. În prima parte a interviului, am adus în atenție câteva amintiri despre copilăria de la Vlădeni-Ardeal, judeţul Braşov, locul de naștere al Marelui teolog Român, evocat în acest an de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Continuăm astăzi cu amintirile interlocutoarei noastre care ne aduce în prim plan un portret lui Nichifor Crainic (1889-1972), dar şi câteva răspunsuri esențiale despre rostul românului în lume.

- Pe Nichifor Crainic, teolog, poet, gazetar şi scriitor, unul dintre marii noştri mistici, l-am cunoscut pe când tata era la Sibiu şi scria la „Gândirea”, publicație care a dat curentul gândirist prin prezenţa lui Nichifor Crainic. Aveam patru ani când a venit la noi în casă şi ai mei mă anunţase că o să vină în vizită ”un mare scriitor și poet", un om în prezența căruia trebuie să fiu cuminte, cumințenie care nu prea mă caracteriza la vârsta aceea. Așa i-am cunoscut pe el, pe soția și pe fiica lui. Eu uitasem acest episod, dar - reîntâlnindu-l pe Nichifor Crainic după anii grei ai pușcăriei (vreo 15 ani de temniță grea) - mi-a povestit că părinții m-au lăsat atunci să stau pe genunchiul lui și chiar am discutat Teologie Dogmatică. Mi-a spus că la conversaţia noastră despre "existenţa lui Dumnezeu" tata a zâmbit, contrar obiceiului, și nu m-a mai certat pentru atitudinea mea necuviincioasă de a lua cu asalt musafirii! Oricum, cât am fost copil, pentru mine, omul acesta negricios - cu o statură scundă, dar plin de vioiciune, cu ochii sclipitori și zâmbet prietenos - era domnul care îmi aducea bomboane. Nichifor Crainic rămâne pentru noi, pentru spiritualitatea românească - chiar dacă lucrarea lui nu prea este cunoscută - "primul teolog modern care scoate Teologia din cercul strâmt al specialiştilor, într-o formă impunătoare". Prin lucrarea sa ca ziarist, mai ales, el "a săvârşit o adevărată restaurare a Teologiei româneşti în duhul ortodox", potrivit consideraţiilor părintelui Dumitru Stăniloae.

- La întâlnirea de la Galați ne povesteați că la traducerea, în limba germană, a operei părintelui Dumitru Stăniloae aţi constatat că avem o limbă extraordinar de frumoasă; pe alocuri, intraductibilă când vine vorba de o anumită terminologie care ţine de trăirea noastră. Ne spuneaţi că în germană cuvântul ”cuminte” este intraductibil, dar cum se zice ”dor” limba lui Goethe?

- Nu există echivalent pentru dor... De exemplu, un autor român Weber - născut în localitatea Bradul, de lângă Sibiu - când a început să traducă lucrarea tatălui meu a venit la noi, în Germania, să ne întrebe cum să traducă în germană niște cuvinte românești. De pildă, ”om înduhovnicit”, cum îl traduci? Nu există echivalent. Uite, în rugăciunea ”Tatăl nostru”, când rostim ”și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Nu există în germană termen pentru ”greşiţilor noștri”. Greșiți este altceva decât datornici, cum au tradus francezii într-o versiune mai nouă unde au folosit cuvântul ”debiteur” pentru "greşiţilor noştri". Păi, cum vine asta?

- Păi, e simplu. Dovedește că trăim într-o societate consumistă,  preocupată de economic și nu de Duhul, de transcendentul care coboară…

- Da şi, vedeți, este distorsionat sensul şi nu mai seamănă deloc cu mesajul pe care ni-l transmite Scriptura. Mai mult, noi avem o limbă liturgică extraordinară, dar trebuie doar să o cunoaștem și să şi trăim cuvintele ei. ”Liturghia este rugăciune, reculegere, propovăduire, nu spectacol de operă”, spune părintele Dumitru Stăniloae.

- Avem ”o limbă ca un fagure de miere”…

- Da și acestea nu sunt lucruri ridicole, sunt niște realități, dar de câte ori încercăm să spunem acest fapt suntem apostrofați. Catalogați drept demodați, că nu suntem europeni.

- Doamnă Lidia Stăniloae, sunteţi un copil de preot care aţi avut de dus multe cruci în vremea de tristă amintire…

- Da, am trecut prin momente grele, nu am avut o viață ușoară, dar am văzut că dacă Îi ceri ajutorul lui Dumnezeu și zici: ”Doamne, eu nu știu cum să mai fac față, fă Tu asta!”, atunci sigur El te ajută. Însă, planurile lui Dumnezeu nu coincid aproape deloc cu alegerile noastre… Da, uneori alegerile Lui sunt altfel decât alegerile noastre, decât ne închipuim noi înșine că se poate rezolva o problemă sau alta. Dar până la urmă se dovedește că soluția pe care ne-o dă Dumnezeu este mai bună decât cea pe care ne-o imaginăm noi. Cred că dacă ai acestea, dacă îți pui nădejdea la Dumnezeu, dacă ai credință și dragoste nu ne mai trebuie altceva ca să izbutim într-o lume tot mai bulversată, unde valorile s-au inversat și unde conștiința aceea care defineşte frumuseţea şi dăinuirea sufletului românesc creştinesc se diluează pe zi ce trece.

-  Ce înseamnă a fi european, a fi ortodox european în contextul vremurilor noastre?

- A fi european astăzi este să-ți placă să fii rău, să faci rău celorlalți, a-ți bate joc de tradiții, de sentimentele curate; a fi de la mic la mare cât mai murdari în expresii și în comportament. Dar, nu asta înseamnă să fii european. A fi ortodox european astăzi înseamnă a ști și a dori să-ți faci datoria acolo unde te afli. Să fii punctual, să fii corect. Cum spunea părintele Stăniloae: ”Mai bine să muncești degeaba, decât să stai degeaba!” A fi onest și a stabili o relație de dragoste cu Dumnezeu și cu semenii. De fapt, înseamnă a fi convins că Dumnezeu este cu tine și te ajută, dezinteresat întotdeauna. Trebuie doar să ai această percepţie a nemuririi sufletului ortodox românesc.