Biserica „Buna Vestire” din Galaţi - 150 de ani de rugăciune

Biserica „Buna Vestire” din Galaţi - 150 de ani de rugăciune
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Pe strada Română, de un secol şi jumătate * Hanul, Cuza şi sinodicul bisericii * Parohie cu 900 de suflete * Anul trecut a început restaurarea *

Una dintre bisericile vechi ale municipiului Galaţi este cea închinată „Bunei Vestiri”. Este situată pe strada Română şi anul acesta a împlinit 150 de ani de existenţă.

Sărbătoarea acestei biserici - unde astăzi slujesc părintele paroh Cătălin Titi Oprea şi părintele coslujitor  Alexandru Dumitru, fost secretar eparhial mulţi ani - ne-a dat prilejul să intrăm puţin în atmosfera Galaţilor din mijlocul celui de-al XIX-lea veac.

Situată pe strada Română, altădată zonă cu grădini, Biserica „Buna Vestire”  este astăzi o mărturie a unor vremi apuse, în contrast cu vilele vecine, somptuoase, ce demonstrează avutul unor enoriaşi… Contrastul nu vine atât din stilul arhitectural, cât mai ales vizibilul lux al multor vile şi starea de nesiguranţă a sfântului locaş. Dacă mai adăugăm că este zidită din cărămidă şi că nu are niciun schelet metalic, atunci mare mirare este că biserica rezistă de un veac şi jumătate…

Vecină cu hanul lui… Cuza

Odinioară, în vremea când acest sfânt locaş se ridica de comunitatea creştinilor de aici, această parte a oraşului era plină de grădini, mărturie stând strada Mihai Eminescu, fostă „Grădinarilor”. Sinodicul Bisericii consemnează că ridicarea acesteia s-a făcut pe la 1857, terenul fiind donaţia unui creştin - Fotie - care a oferit şi cea mai mare contribuţie bănească.

Părintele paroh Cătălin Oprea ne-a spus că în aceeaşi perioadă s-a ridicat şi Biserica Sfinţii Împăraţi, sfânt locaş care iniţial luase acelaşi hram, dar la care a renunţat. Biserica „Buna Vestire” din Galaţi a fost ridicată pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi în imediata vecinătate era un han.

Despre acest han, părintele Simeon Vârgolici a precizat în sinodicul bisericii că era cel în care Domnul Unirii Mici - Alexandru Ioan Cuza - l-a prins pe negustorul necinstit cu „ocaua mică”.

Astăzi, hanul nu mai există, nici grădinile de odinioară ce asigurau prosperitatea urbei gălăţene. Doar zidirea bisericească mai dă mărturie despre acele vremi şi poate câte o gospodărie vecină, pitică, a vreunui necăjit.

În ultimii ani, pe strada Română au înflorit, cum spuneam vilele, casele somptuoase, în discordanţă cu zidul vechii biserici, de altfel monument  de patrimoniu.

Tărie şi nobleţe

Astăzi, zidul din cărămidă şi var are multe răni în trupul său. Dacă mai adăugăm că zidirea este doar cărămidă lângă cărămidă, fără nici un schelet metalic de susţinere, atunci te miri cum de mai stă în picioare. Şi totuşi, după 150 de ani, Biserica „Buna Vestire” din Galaţi are tăria şi nobleţea Maicii Domnului.

„Lucrările de restaurare au demarat anul trecut, ne povestea părintele Oprea. Am consolidat temelia, însă sunt greutăţi. Neavând nici un schelet metalic care să susţină zidirea, a fost necesară adăugarea lui la exterior, plus trei centuri care vor da mai multă siguranţă sfântului locaş.”

Parohia „Buna Vestire” are arondate vreo 900 de familii, însă starea oamenilor este precară, aceştia fiind în majoritate pensionari. Fiind monument de patrimoniu, o mărturie încă vie a mijlocului de veac al XIX-lea, sperăm ca autorităţile locale şi centrale să nu scape din vedere acest aspect.

Altfel, cu toate bunele intenţii, despre acest sfânt locaş, plin de rugători la fiecare sărbătoare, am putea vorbi cu a fost odată…

Citit 3104 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.