* Spectacolul „Afacerea Protar” a trecut cu brio proba publicului la festivalul brăilean, aplauzele la scenă deschisă demonstrând şi jocul impecabil al actorilor din distribuţie, dar şi farmecul nealterat al textului scris cu aproximativ opt decenii în urmă *
Festivalul care s-a tocmai s-a încheiat în urbea vecină - „Zile şi nopţi de teatru la Brăila” - derulat în perioada 21 – 28 noiembrie, s-a bucurat de prezenţa trupei Teatrului „Fani Tardini”, alături de invitaţi din Alba Iulia, Baia Mare, Bucureşti, Giurgiu, Ploieşti, Sf, Gheorghe, dar şi de la teatrul din Şumen, Bulgaria.
Aşa cum a subliniat în final Mircea Bodolan – directorul teatrului gazdă „Maria Filotti”, festivalul le-a oferit în primul rând artiştilor ocazia să se bucure de realizările lor, comparaţia având darul să conducă la reviziuri şi clarificări de poziţii, dar şi de inspiraţie.
Publicul s-a bucurat de creaţiile prezente pe afişe, comedii în majoritate – ideea organizatorilor fiind aceea de a le oferi tuturor şansa unei recreeri la înalt nivel intelectual şi artistic.
Un Mihail Sebastian mereu aproape
„Afacerea Protar”, spectacolul gălăţean din program, s-a înscris de minune în registrul stabilit, intrând totodată şi în graţia totală a publicului. Nici nu se putea altfel: piesa „Ultima oră” aparţine lui Mihail Sebastian, scriitorul brăilean născut sub numele de Iosif Hechter, de la a cărui naştere s-au împlinit 107 ani la 18 octombrie.
Nu doar textul, a cărui corespondenţă cu realitatea cotidiană frizează, de asemenea, comicul şi în mare măsură chiar absurdul, dar şi jocul actorilor – în distribuţie fiind, cum ştiţi deja, Vlad Vasiliu, directorul dramaticul gălăţean - a fost în măsură să încânte publicul, care a gratulat cu aplauze la scenă deschisă, în mai multe rânduri, prestaţia gălăţenilor.
Am remarcat şi prestaţia Corinei Căpăţână, care a făcut deliciul publicului, fiind extrem de expansivă în joc; de mult nu am mai avut ocazia să admirăm un personaj feminin atât de bine conturat în comedii.
Şi regia semnată George Motoi – o vreme directorul Teatrului Dramatic brăilean – a punctat de minune acest amalgam de prezent şi trecut din piesa care este, în fond, o critică dură la modul cum se (putea) face presă, utilizând arme - niciodată desuete - precum defăimarea, şantajul.
Poate că, pentru neiniţiaţi, ecoul gongului de festival, atât la Galaţi – cu recenta întâlnire tradiţională a Comediei, cât şi la Brăila pare că s-a stins. Rămâne, cred, dragostea de arta Thaliei, acest mod de a uni cuvintele cu suflet şi a le însufleţi tainic.
