Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, 23 aprilie, creştinătatea îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - purtătorul de biruinţă.

A trăit pe vremea împăratului păgân Diocleţian în Capadochia şi apoi în Palestina. Provenea dintr-o familie de buni creştini, cu multe averi în Palestina. A lucrat în armata lui Diocleţian şi în scurt timp a ocupat cele mai înalte funcţii.

După anul 303, împăratul Diocleţian l-a luat ca însoţitor la împărăţie pe Galeriu, iar acesta a declanşat prigoana împotriva creştinilor. Tânărul şi neînfricatul Gheorghe s-a prezentat în faţa împăratului şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos, deşi a fost sfătuit să se lepede de Hristos. Numai că acesta a fost un motiv serios de a-şi afirma cu tărie credinţa.

Se spune că în închisoare, atingându-se de un  mort, acesta  a înviat. Chinurile şi stăruinţa lui Gheorghe în Hristos au determinat-o şi pe împărăteasa Alexandra să treacă la creştinism.

Nereuşind împăratul să îi convingă să renunţe, în cele din urmă a ordonat să li se taie capetele. Împărăteasa a murit pe drum către locul de execuţie, iar Marele Mucenic Gheorghe a sfârşit muceniceşte de sabie, în ziua de 23 aprilie. Dată la care este prăznuit Marele Mucenic  Gheorghe.  

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe  este considerat mare făcător de minuni şi în iconografie este reprezentat biruind balaurul şi e bine ca acest animal să-l percepeţi, spiritual vorbind, drept întruchipare a păcatelor.

Astăzi, prenumele acestui Sfânt este destul de răspândit, mai ales prin variantele sale George şi Georgeta, Gherghina, Gina, fiind al treilea după Ion şi Nicolae. Multă vreme, ocrotitorul Armatei Române a fost Marele Mucenic Gheorghe.

Prenumele de Gheorghe este mai vechi decât apariţia creştinismului. El reproduce un substantiv comun, răspândit în perioada greco-romană, care înseamnă „agricultor” sau „lucrător al pământului”.

Tuturor celor care îşi serbează ziua numelui le dorim sănătate, tărie în încercările vieţii şi fie ca Lumina lui Hristos să-i însoţească pretutindeni!

Hram la Biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Galaţi

În Galaţi, creştinii care au drag şi cinste faţă de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se vor ruga la biserica cu acelaşi hram din cartierul Micro 17.

Aici, părintele paroh Mitică Luca ne aşteaptă să aducem cinste şi închinare Marelui Sfânt Capadocian, sărbătorit anul acesta alături de ceilalţi Sfinţi Capadocieni, în chip deosebit de Biserica noastră Ortodoxă Română.

Sunt aşteptaţi şi la acest sfânt locaş toţi cei care se simt aproape de Mântuitorul şi de Marele Mucenic Gheorghe.

Sărbătoare va fi astăzi şi la Căminul „Sfântul Spiridon” din Galaţi, pentru că biserica din curtea acestui aşezământ de asistenţă socială îl are ca Patron spiritual pe Sfântul Mucenic Gheorghe. De aceea, părintele Budeşteanu îi aşteaptă la rugăciune pe toţi asistaţii, dar şi pe creştinii care doresc să se roage pentru bunicii noştri.

Sfântul Gheorghe – ocrotitorul Tecuciului

Astăzi, 23 aprilie, este mare sărbătoare la Tecuci - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe fiind Ocrotitorul municipiului. După tradiţie, la Catedrala din centrul oraşului, sub lumina dătătoare de speranţă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, va sluji şi-n acest an  Prea Sfinţitul Casian - Episcop al Dunării de Jos.

Pe esplanada Catedralei, începând de miercuri sunt oferite spre  închinare Moaştele Sfântului Vasile cel Mare, Sfânt Capadocian  - la fel ca şi Sfântul Gheorghe - care luminează prin veacuri cu Cuvântul şi cu faptele sale luminoase faţă de sărmani.

Lângă rugăciune, Arhiereul locului şi părintele protoiereu Gheorghe Joghiu se vor îndrepta cu fapta de milostenie către cei mai necăjiţi locuitori ai Tecuciului.

Citit 919 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.