„Dulce, disperată melancolie”, a 25-a carte a scriitorului Ilie Tănăsache

„Dulce, disperată melancolie”, a 25-a carte a scriitorului Ilie Tănăsache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La două luni după lansarea unui volum de evocări („Ocrotiţi-l pe Romeo”), scriitorul Ilie Tănăsache invită la lecturarea unui roman de dragoste, de data aceasta ficţiune pură.

Ieri, 22 aprilie, la Biblioteca „V.A. Urechia”, a avut loc, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Bibliotecarului în România, lansarea volumului „Dulce, disperată melancolie”. Un roman despre „dragostea frumoasă, de viaţă, de oameni, un roman în care se deschid alte 4-5 romane”, cum l-a prezentat scriitorul şi gazetarul Dan Plăeşu.

Theodor Parapiru a remarcat „ştiinţa construcţiei”, mai ales că autorul numără, cu acest volum, a 25-a carte pe care o scrie şi, dintre acestea, în mod special, romanul cu numărul treisprezece. „E o carte de maturitate artistică, şi mă refer aici la subiect, la teme, la ideea pe care o conduce. Totul are o acoperire valorică deosebită”, a concluzionat, în intervenţia sa, Theodor Parapiru.

La rândul său, Corneliu Antoniu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Galaţi-Brăila, i-a caracterizat autorului personalitatea stilistică: „Stil alert, frază scurtă, de păstrăv care sare împotriva curentului. O fire solară, optimistă. Face parte dintre scriitorii importanţi pe care i-a dat această zonă”.

Fost redactor-şef adjunct la „Viaţa nouă” şi fost gazetar la „Scânteia”, gălăţeanul statornicit în Bucureşti n-ar fi scos romanul din sertarul… calculatorului fără un ajutor importat. Cum a ţinut să spună, la sfârşit, chiar autorul, apariţia cărţii la Editura Vox a fost sponsorizată de gazda de ieri a lansării, directorul bibliotecii „V.A. Urechia”, Ilie Zanfir.

Explicaţie foto: Gălăţeanul Ilie Tănăsache, la a 25-a carte

Citit 1129 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.