Dacă vii la don Quijote,/ astăzi hai... (şi hai degrabă!)...
e bătrân şi stă la poartă,/ parcă-i gata să-şi înceapă
ultima-i călătorie/ spre oprirea cea dintâi...
cea oprire fără capăt,/ simplă-n rost şi-n căpătâi!
Steaua-l strigă... se aude/ naltu-i glas cu tremurare...
nu sclipeşte nici o lance/ şi nu bate nici un vânt...
tristă, singură şi blândă/ (colo-n coastă) moara-i moare
lângă umbra-n agonie-a/ Rosinantei lăcrămând!
Dacă vii la moş Quijote,/ hai îndată, că porneşte
să se suie-n steauă, singur,/ bob cu bob şi fir cu fir...
nimenea nu-l mai salută,/ nimenea nu-i mai vorbeşte...
Sancho Panza-i dus în sine,/ cată către cimitir!...
Ce hidalgo trist pe prispă,/ ce hidalgo trist la poartă!...
vino şi deschide-(i) Cartea,/ să rămână pe pământ!...
E păcat să moară moara!/ ce să faci c-o moară moartă?...
Hai, superbă Dulcinee,/ vino şi (mai) bate vânt!
