Un omagiu în amintirea poetului - Ion Chiric, scriitorul şi omul veşnic copil

Un omagiu în amintirea poetului - Ion Chiric, scriitorul şi omul veşnic copil
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Se împlinesc, săptămâna aceasta, mai exact pe 8 mai, cincisprezece ani de la trecerea în eternitate a scriitorului şi jurnalistului gălăţean Ion Chiric, un om iubit de familie, prieteni şi colegi. Ion Chiric a publicat mai multe volume de proză şi poezie, printre care şi "Ospăţul pământului", "Bucuria de a fi", "Purgatoriul iubirii".

„Scriitorii gălăţeni nu sunt scriitori ce aparţin unei provincii, ei sunt scriitori naţionali, pentru că depăşesc limitele unei zone prin gândire, pregătire şi prin operă. Ion Chiric-omul a fost altruist, generos, foarte romantic şi foarte atent cu cei din jur. Îşi diviniza mama, îşi diviniza copiii şi mă iubea şi pe mine nespus de mult. Ion Chiric-scriitorul a fost, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai muncitori scriitori. Niciodată nu crea nimic până nu se documenta, până nu citea şi lucra foarte mult la variante”, ne-a spus Elena Chiric, soţia scriitorului.

De asemenea, Dumitru Culcea, general în rezervă, spune că Ion Chiric este unul dintre cei care îi domină amintirile. „Ce mă lega şi ce mă leagă în continuare de el? Sunt două situaţii diferite - una de similitudinea formării familiilor noastre, iar cealaltă de una din realizările mele  în spaţiul gălăţean a unei reviste cunoscute sub numele de „Poliţia în acţiune””, a spus Dumitru Culcea, în rândurile scrise cu ocazia comemorării lui Ion Chiric.

În cartea "Om fără timp", lansată la un an de la moartea scriitorului, academincianul Mihai Cimpoi scrie: "Şi totuşi, Ion Chiric a fost poetul şi omul veşnic copil, care a privit lumea printr-o lacrimă de zeu".

Acţiunea omagierii amintirii scriitorului va continua miercuri, 14 mai, începând cu ora 17,30, la Cafeneaua Artiştilor „La Fani”, unde va avea loc o seară de poezie în memoria acestuia.

Citit 1820 ori Ultima modificare Marți, 06 Mai 2014 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.