Document rar, la Muzeul de Istorie - Singurul doctor gălăţean recunoscut de Academia Franceză

Document rar, la Muzeul de Istorie - Singurul doctor gălăţean recunoscut de Academia Franceză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Galaţiul se mândreşte cu un document unic în oraş şi destul rar şi în ţară. Este vorba despre diploma de doctor în Medicină a lui George Latouphis, acordată de Academia franceză, Facultatea de Medicină din Paris, în anul 1884, prezentă în vitrină la Muzeul de Istorie Galaţi.

Doctorul Latouphis provine dintr-o familie importantă din Galaţi, a studiat la Paris, unde a şi profesat, acesta fiind, timp de 15 ani, şeful unei clinici de laringologie din Franţa. De asemenea, a fost ajutorul lui Charles Fauvel, considerat a fi părintele laringologiei în Franţa. Distinsul medic a fost decorat în anul 1902 cu Ordinul „Coroana României”, în grad de Cavaler, şi în 1904, cu Ordinul „Coroana României”, în grad de Ofiţer. Suferind de diabet zaharat, George Latouphis a murit la vârsta de 50 de ani, la puţine luni după primirea ultimei distincţiii, şi a fost înmormântat la Galaţi, după propria dorinţă.

Diploma, importantă şi la nivel naţional

Conform spuselor Deliei Pohrib, muzeograf la Muzeul de Istorie din Galaţi, documentul este unic în Galaţi. „Nu aş putea să estimez valoarea acestui document, este una incontestabilă. În cercetarea mea, nu am mai găsit un astfel de document. Este rar, nu a mai fost eliberat de Academia Franceză nici unui doctor din Galaţi. Putem spune chiar că are importanţă la nivel naţional. De asemenea, diploma este în pergament, o altă raritate. Importanţa îi este conferită diplomei şi de personalitatea doctorului Latouphis, provenit dintr-o importantă familie din Galaţi. Fratele acestuia, Ilie Latouphis, a fost preşedintele comunităţii elene din oraş”, ne-a explicat Delia Pohrib.

Un alt aspect care dovedeşte faptul că Galaţiul e norocos că deţine un astfel de document este seria de semnături şi sigilii importante prezente pe acesta. Diploma are prevăzut un sigiliu timbrat, în al cărui câmp se află sigilat imaginea zeului Apollo, zeu al luminii şi al artelor, considerat a fi şi vindecător şi priceput în arta lecuirii. „Pe document mai găsim semnătura ministrului Instrucţiunii Publice, Armand Falliere, care va deveni preşedintele Franţei între anii 1906 - 1914”, a adăugat muzeograful citat.

130 de ani de la emiterea diplomei

Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la emiterea documentului, pe 26 noiembrie 1884, aspect care a contribuit la aducerea în atenţia publicului a acestei diplome, prin intermediul proiectului demarat de Muzeul de Istorie, „Exponatul lunii”. Diploma, împreună cu alte câteva documente ale doctorului Latouphis, au fost donate Muzeului de Istorie, în anul 1977, de către Sofia Neacşu. Delia Pohrib e de părere că aceasta ar fi fost o rudă de-a doctorului, deoarece numele său este menţionat pe piatra funerară a familiei Latophis din Cimitirul Eternitatea, situată pe aleea centrală.

Citit 1404 ori Ultima modificare Vineri, 09 Mai 2014 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.