(seminar)
Când este nu-i niciunde şi nu se poate este
iluzie-n sclavia dintre nimic şi minte,
strania dictatură a eu-lui hlizeşte
şi tot ce mi se pare mântuitor mă minte
şi-mi sfârtecă ideea de-a fi crezut vreodată
în ce a fost în urmă şi-n ce va fi-nainte,
mă face zeu în grotă şi rob al nesimţirii,
îmi dă să iau cuvântul, însă nu-mi dă cuvinte.
Când este nu se poate şi nu-i niciunde este
acolo unde sclavul este bătut şi bate
la poarta îndurării, poate-l aude cine
îşi asmuţeşte eu-l stăpân pe libertate
să facă ce mai credem că se mai poate face,
strania mântuire în hohot se prelinge
pe zidurile oarbe ale de/străinării…
şi plouă când nu plouă, şi ninge când nu ninge.
