Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* Profesorul Miron  i-a mulţumit fostului elev că a deschis personala la Galaţi

Absolvent în 2001 al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, secţia sculptură, unde acum lucrează ca asistent, gălăţeanul George Sorin Purcaru a luat-o, cel puţin prin ce ne-a dăruit în expoziţia sa deschisă vineri la Muzeul de Artă, cu cel puţin câteva decenii înaintea multor altor sculptori români şi nu numai, cu bătături mai mari în palmă!

Fără câteva poze măcar, n-o să înţelegeţi prin ce este uimitor tânărul sculptor. De altfel, îmbrăcat decent şi cu figură de profesor, zici că-i… normal! Când îi vezi însă  fiinţele construite din metal, atât de bine echilibrate în mişcarea lor întreruptă undeva, în plin avânt, de un vrăjitor, înţelegi că aşa ar fi arătat lumea dacă Dumnezeu era altfel…

Şi toate „fiinţele” acelea ciudate din inox sau metal oxidat, poartă în ele clopote care au la rândul lor nu o saga, ci mai multe: sunt clopote adunate din ţară şi de prin Europa, de-a lungul anilor, clopote vechi, frumoase în sine, care dau glas „instalaţiei”, cum i se spune, acum cam nedrept, acestui gen de sculptură… Artistul ne-a îndemnat chiar să-i atingem clopotele, să le facem să cânte şi ne-a dat chiar exemplu…

Admirat pe nerăsuflate!


Cu premii primite, cu participări la multe expoziţii din ţară şi în Elveţia (doi ani la rând!), tânărul sculptor (e născut în ´71) nu are nevoie să vorbească: vorbesc lucrările. Despre grafica aşezată pe pereţi pot spune doar că e caldă, are armonie…

Dar sculpturile sunt mecanisme plauzibile, într-un echilibru perfect! Trimiterile amuzant-filosofice nu lipsesc. Iată, chei de acordaj, ca de vioară, reglează fofeze - mici palete ale unui zbor de curtoazie, poate la înălţimea unui bob de grâu… Sau un om-oglindă, foarte firesc în mişcarea sa îngheţată, care l-a făcut pe unul dintre vizitatori să exclame fericit că imaginea reflectată nu-l scoate… cu burtă.

Crochiuri în metal sudat sau suprafeţe prietenoase te îndeamnă să le atingi. „Marea clopotăreasă” seamănă de pildă cu o ţestoasă grăbită…

Nu mă miră nici titlul unei lucrări expuse la Baia Publică ieşeană, acum opt ani: „Robinet pentru deschiderea închiderii” sau al instalaţiei cu numele „Nu mai încap nicăieri”, expusă la galeria „Cupola” din Iaşi, în 2004…

Directorul Muzeului, Dan Basarab Nanu, a dat adunarea la vernisaj tot cu un clopot. „Sunt zece ani care se văd în acest spaţiu expoziţional!” – a invocat directorul truda sculptorului, căruia i-a oferit clopotul, pentru… a se asigura că muzeul va primi o viitoare lucrare!

Graficianul Gheorghe Miron, fostul dascăl al expozantului, încă impresionat de frumuseţea expoziţiei la instalarea căreia a lucrat cu umilinţa cunoscătorului, a şi spus: „De data aceasta, am o inimă aşa, cât o roată a carului, ştiind că Sorin e aici, că am muncit să-l aduc!” Autorul a dat ceva „puternic, profund”, „aproape că îţi vine să te laşi de meserie!”, a spus cinstit Miron, mulţumind artistului, în numele gălăţenilor, că ne-a făcut onoarea de a deschide aici expoziţia.

Graficianul Nicolae Einhorn a ţinut să intervină, elogiindu-l pe „sculptorul împlinit”, cu „ritm muzical”.

„Expoziţia asta-i făcută din bucurii. Nu are nicio legătură nici cu munca, nici cu trecerea timpului…”, a spus simplu autorul, având grijă de clopotul primit şi bucurându-se de „o grămadă” de foşti profesori în jurul său. 

Aş mai putea spune şi că, în 1993, Purcaru a expus şi la noi: la  galeria ziarului "Viaţa Libera".

Explicaţii foto:
1- „Clopotarul”, între directorul muzeului şi plasticianul Miron)
2 - Oglindiţi, oglindim…

Citit 841 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.