Teodor Parapiru, Oraliciu, sta®tul global mişto, Ed. Senior, Călăraşi, 2014/ Apocalipsa caraghioşilor a început ieri...

Teodor Parapiru, Oraliciu, sta®tul global mişto, Ed. Senior, Călăraşi, 2014/ Apocalipsa caraghioşilor a început ieri...
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-o lume în care trebuie să „trăiască lupta pentru veşnica pomenire, reformă continuă şi integrare cu penetrare, modernizare şi supravieţuire globală”, un scriitor lucid (şi pe ici, pe acolo, mizantrop) poate prefera în locul oglinzii stendhaliene, realiste cât se poate, o galerie de oglinzi de bâlci, dacă nu se găseşte una ca în într-un film celebru al lui Orson Welles… Oglinzi care ne arată, pe noi, oamenii, caraghioşi, deformaţi, personaje de desene animate într-un film al nimănui, dacă nu cumva fantoma lui I.L.Caragiale are astfel de preocupări… Personajul mai mult decât principal, globalizat oarecum, observaţi vă rog şi numele de scenă, Mobidic Galapagos, declară la o conferinţă de presă: „noi vrem să salvăm planeta de apocalipsă, de ecologie, de religie, de droguri, de educaţie, de sănătate, de alba-neagra şi de alte pericole demografice”… Pseudo-teoretic şi pseudo-pseudo ar face parte din gruparea mondialistă numită „Mişcarea Sexului Moral”, care ar vrea să intre „în Africa, în Antartica, în oceanul planetar, în junglă, în vulcani, în NATO” (adică să se organizeze pe acolo) şi ar fi o mişcare de centru-normal, din punct de vedere anatomic, stilistic şi politic. Mobidic, mare delegat, şi secretara sa, Orgasma Bulevard-Naţional, purced la drum şi descalecă ca nişte gogolieni trecuţi prin Urmuz, Jarry, Ionesco, Beckett într-un oraş de oraş, Oraliciu, contribuind la naşterea unui alt absurd (stilistic), al tenebrelor şi promiscuităţii politice româneşti, pardon, mondiale, ducând sugestia din „Marea crăpelniţă” pe cele mai înalte culmi ale dezmăţului universal, global, galactic ş.a.m.d. „ca să ducem nivelul de viaţă şi de moarte pe cele mai înalte…” după cum observă o personajă isterică. O mare civilizaţie pare a se ridica, oarecum obsedată, oarecum pornografică, volumul nefiind indicat, tot oarecum, celor de-o anumită vârstă: deoarece în interminabilele şedinţe şi banchete se propune la un moment dat şi înfiinţarea unui Minister al Iubirii de Ţară, ţara fiind planeta întreagă, deşi personajele sunt destul de confuze, metafizic-politiceşte vorbind: „Că, dacă Iubire de Ţară nu-i, dispare totul ca măgarul în ceaţă: ioc-comisioane, ioc-posturi, ioc-scaune, ioc-ciolane, ioc-buget, ioc-impozite… Că iubirea de ţară cu sacrificii se ţine, trebuie să fim în erecţie electorală continuă!” Printre discursuri, congrese, moţiuni şi platforme electorale se face şi filozofie politică: „Mă jur pe 44 de pahare sfinte şi pline, că n-o să trădez patria decât în interesul ei personal! Dragi luminaţi preşedinţi şi secletare (n.n.Sic!), eu sunt de părere că există momente când trădarea naţională e jertfă ca să prosperăm şi să scăpăm de sărăcie…”

Un îndemn precum cel care urmează, la Reforma reformelor, este demn de trecut în toate manualele alternative (înfierate şi ele, precum multe alte slăbiciuni ale veşnicei tranziţii): „… să ne mondializăm urgent, să lăsăm mofturile şi să executăm reforma în paşi de pinguini… Să nu vie alţi estropiaţi mintali să ne dea lecţii de privatizare, de corupţie, de inflaţie, de gripe, de falimente etc. pe pielea noastră, pe banii noştri, pe infractorii noştri” ş.a.m.d., „fiindcă avem şi noi de când lumea inventatori de clasa întâi, derbedei vestiţi, amedei de canal” ş.a.m.d. „Ca să schimbăm acum mentalitatea, treb’e să acţionăm uniţi în muget şi în nesimţire. S-o luăm cu educaţia de la moleculă şi atom, până la Catedrala Nevoii, a Râului şi a Ramului.”

Probabil de la „Noua dezordine amoroasă” a lui Bruckner şi Finkielkraut nu s-a mai scris ceva care să fie atât de spumos despre… noua dezordine morală a clasei politice româneşti în întregime (deşi par a fi unele adrese prin onomastica personajelor), care se scindează doar de dragul scindării, actul indecent fiind reparat spre finalul cărţii, care se termină nu cu o lovitură de teatru ci cu una de film, în scenă intrând brusc, iremediabil, greu de crezut, un regizor care anunţă că filmările la pelicula artistică „Oraliciu, sta/r/tul global mişto” sunt întrerupte deoarece „sponsorul-producător acuză faptul că scenariul este lipsit de imaginaţie şi că apar în distribuţie prea mulţi corupţi iluştri, escroci vestiţi, golani celebri, curve faimoase, infractori de drept şi strâmb comun, psihopaţi, beţivi, analfabeţi academicieni-doctori-ingineri, jivine lacome, termite mafiote, omizi şi lăcuste politice, sconcşi filosofi…”

Da, într-adevăr, după cum spuneam, parcă suntem într-un film al nimănui şi din el nici măcar părintele Milu Anafură (personaj cu acte în regulă) nu pare să ne poată scoate! O satiră care, dacă nu va fi acceptată de unele istorii literare (culturale), va deveni ea însăşi un nou început de istorie! Teodor Parapiru a strigat (în pustiu) că nu numai Împăratul este gol, ci toată suita! Nu degeaba pe copertă navighează spre mai departe o corabie a nebunilor de la 1494…

adi george secară

Citit 1903 ori Ultima modificare Marți, 19 August 2014 19:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.