102 zile de TEATRU pe pâine, la Beijing/ Studenţii gălăţeni au plecat în China
Foto: Foto: Daniela Bogdan

102 zile de TEATRU pe pâine, la Beijing/ Studenţii gălăţeni au plecat în China
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenţii programului de masterat "Teatru muzical în limba chineză", din cadrul Facultăţii de Arte de la “Dunărea de Jos”, au plecat marţi la Beijing, într-un stagiu de pregătire de aproape patru luni.

Practic, ei vor face primul semestru al celui de-al doilea an de masterat acolo, urmând să ajungă acasă de Crăciun şi să dea sesiunea în Galaţi. Vor fi cazaţi în campusul Academiei Centrale de Dramă din Beijing şi vor munci cot la cot cu chinezii. Toţi au cărţi şi dicţionare în cele 20 de kilograme de bagaj permis la cală, dar şi mii de planuri şi vise.

“Emoţii, nu mai spunem! Ni s-a impus un program, vom avea o microstagiune, dar vom merge şi în excursii, să vizităm principalele obiective turistice. După cele două piese de aici, "E frumos ce-mi place mie" şi "Little Shop of Horrors", vom pune în scenă "Visul unei nopţi de vară", de Shakespeare, un musical în limba engleză, sub bagheta profesorilor de la Beijing”, spune Claudia Iancu, profesoara de franceză care a ales să facă masteratul de dragul limbii chineze.

Chineză pe pâine

Masteranzii au plecat cu microbuzul Universităţii până la aeroport, iar cazarea e susţinută de Academia din Beijing. “Vom face cursuri de canto, actorie, coregrafie şi chineză intensiv. De fapt, toate cursurile vor fi în chineză. Avem emoţii, dar cred că ne vom descurca. Pe doi dintre profesorii de acolo îi cunoaştem deja, au venit la deschiderea Programului de Masterat la Galaţi. Un sprijin real ne va da Corneliu Dumitriu, profesorul nostru şi iniţiatorul acestui program de masterat, care e deja acolo şi căruia îi mulţumim”, a spus Maria Magdalena Dănăilă, cea care a pus pe acorduri de chitară cântecele tradiţionale  chinezeşti. De altfel, masteranzii vor primi, la finalul celor patru luni un atestat lingvistic recunoscut.

Infuzie de cultură

Nadejda Manoli e absolventă de teatru şi spune că pentru cei care vin din Republica Moldova a fost nevoie de mult mai multe acte şi vize pentru a obţine permisiunea de a pleca, însă fiecare efort în plus a meritat. Vrea să înveţe bine chineza, dar şi tot ce ţine de cultura şi obiceiurile lor.

 

 

“Vreau să le fur secretele din bucătărie, să le cunosc tradiţiile. Vom sta în campus, vom avea ocazia să mergem la bibliotecă, să vedem spectacole puse în scenă de către chinezi, vom compara stilurile de teatru, vom avea la rândul nostru spectacole”. Programul de vizite include Marele Zid Chinezesc, Cetatea Interzisă, Palatul de Vară, Sanctuarele taoiste şi Şcoala lui Confucius. “Mergem într-un loc unde cu cât eşti mai bun cu atât eşti apreciat, unde se pune accent pe muncă şi seriozitate”, spune Maria Magdalena.

“La rândul nostru, şi noi suntem conştienţi că avem responsabilitatea de a crea o imagine pozitivă acolo, că de noi depinde viitorul acestui program de studiu”, e de părere Claudia.

Planuri şi speranţe

Studenţii spun că se pot face multe cu diploma de masterat. Claudia vrea să predea limba chineză în şcolile şi liceele din Galaţi şi să fructifice experienţa de la cursurile de teatru în cadrul festivalului şcolar care se organizează anual prin ISJ. Carmina Ilie va preda un curs de cultură şi civilizaţie chineză, dar şi unul de teatru la Palatul Copiilor din Brăila, iar Maria Magdalena Dănăilă crede că sunt şanse ca, după terminarea acestui masterat, să se formeze o companie independentă de teatru muzical. Până atunci, însă, îi aşteptăm pe studenţi să se întoarcă cu tolba plină de la Beijing şi să ne împărtăşească din bucuria de a cunoaşte lucruri noi şi interesante.

Citit 1521 ori Ultima modificare Marți, 09 Septembrie 2014 21:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.