(pentru toţi navigatorii de la fenicieni încoace)
Vin vapoarele,
vin sătule de singurătate,
cum vin la izvor căprioarele
pline cu lapte.
Marinarii coboară
ca şi cum ar coborî pe ultima scară;
pentru fiecare aşteaptă câte o mireasă,
dar ei vor să ajungă acasă.
Luaţi mierea şi laptele, zic marinarii
trecuţi printre charibde şi scylle,
luaţi tot şi lăsaţi-ne în pace
după atâtea nopţi şi zile
pierdute cu dumneavoastră;
a fost frumos, a fost foarte frumos,
până când toate vapoarele
au ajuns să meargă pe jos;
mergeţi la marginea lumii,
mergeţi să vedeţi câtă iubire şi dreptate
aveau fenicienii când aşteptau
corăbiile scufundate,
deşi ştiau că nu se vor mai întoarce
niciodată,
dar sperau să vină măcar una,
cum vine o căprioară însetată.
