TINERII ŞI ORAŞUL/ Monografia Bisericii "Sf. Spiridon" realizată de elevi

TINERII ŞI ORAŞUL/ Monografia Bisericii "Sf. Spiridon" realizată de elevi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca la orice început de an şcolar, cu multe multe idei proaspete şi minţi odihnite, CNVA are un nou proiect de realizat. O parte dintre elevii clasei a X-a B, coordonaţi de domnul diriginte şi profesorul de limba şi literatura română Corneliu Goldu şi de doamna profesoară de religie Iuliana Aron, participă la realizarea unui proiect de monografie a Bisericii "Sfântul Ierarh Spiridon" din Galaţi. Aceasta este una dintre cele mai vechi parohii din oraşul de la malul Dunării, având o bogată istorie, fiind în prezent un centru socio-cultural modern.

De unde am cules informaţiile

Doamna profesoară de religie Iuliana Aron a însoţit elevii la biserică, unde preotul paroh Vasile Mogoş ne-a oferit materialele întocmite după o temeinică documentare, de către doamna profesoara Ionica Filer pentru realizarea unei parţi din monografie. Apoi am fost la Arhiepiscopia Dunării de Jos, pentru a găsi informaţii complementare.

Un alt grup s-a dus, pentru documentare, la Biblioteca “V. A. Urechia”, în timp ce alţi elevi au consultat documente aflate la Arhivele Statului. Încet-încet, partea cea mai importantă a monografiei Bisericii a fost realizată, aşa elevii aflând că aici tinerii sunt susţinuţi nu doar spiritual, prin rugăciune şi consiliere, ci şi material, prin oferirea de hrană, haine.

De asemenea, am aflat că există şi un grup de profesori voluntari care zilnic ajută aceşti copii să devină din ce în ce mai buni la învăţătură.

De ce facem asta?

Pentru că e important să ştim ce valori are oraşul în care ne-am născut. Pentru că vrem să facem o diferenţă între trecut şi prezent. Ne interesează să observăm ce evoluţie are o biserică şi prin ce etape a trecut ca să ajungă ceea ce este astăzi - un adevărat centru socio-cultural. Totodată, vrem să descoperim şi dacă trecutul era mai bun decât prezentul de care noi ne plângem continuu. E şi o modalitate de a ne testa pe noi înşine dacă suntem capabili să lăsăm ceva în urma noastră - o carte scrisă. E un proiect care ne va ocupa printre picături tot acest an şcolar, aşa că avem nevoie de încurajări.

Citit 1853 ori Ultima modificare Luni, 06 Octombrie 2014 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.