“Acum e duminică-n fiecare zi/ obişnuia să fie o zi sfântă/ îl citesc pe ginsberg ca pe doamne-ajută/ tot felul de cuvinte cu litere stâlcite/ se lovesc de toţi pereţii/ de peste tot/ şi ginsberg nu mai poate (…)” (Ioana-Andrada Tudorie, Exil în ginsberg)
Ion Avram: “Am găsit plusuri, e o poezie bună, dar trebuie să mai renunţe la câteva cuvinte scăpate de sub condei”.
Stela Iorga: “Spre deosebire de celelalte lecturi, în poemele prezente apare un soi de discursivitate, o explicitare, parcă dă seamă existenţei sale în lume. Toate textele sunt emoţionante, e o dramă prinsă în versuri, pare o diluare a stilului său, nu şi-a găsit cadenţa, ritmul ei interior”.
Victor Cilincă: “Foarte puţin prozaism, sunt texte de poftă, nu sunt de saţ, o abundenţă prea mare în comparaţii, e o cruzime care ar merita să o înţeleg astfel, e o cursivitate care-mi pare mai mult proză, dar fiind declarativă poate rămâne aşa”.
Tudor Neacşu: “Sunt texte destul de încărcate de emoţii, de întâmplare, de imagini, de trăiri”.
Anca Şerban-Gaiu: “Este poezia unui autoexil impus, încearcă să se redefinească ignorând interferenţele din mediul înconjurător, are momente tensionante îmbinate cu cele detensionate, este mai aşezată în ceea ce priveşte forma şi conţinutul”.
Cristina Dobreanu: “Nu-s poezii rele, nu foarte profunde, unele mi se par facile, la îndemână, discursivă pe alocuri, titluri ce nu mi se par prea bine alese. Se vede că are talent, simţ artistic, dar lipseşte profunzimea”.
Cronicarul concluzionează că Ioana-Andrada Tudorie încă se mai caută în poezie, ceea ce nu poate să fie decât bine.
P.S. Astăzi, pe la orele 18 trecute fix, la sediul cotidianului “Viaţa liberă”, ne va citi Viorel Ilişoi.
