Volumul de debut al Andrei Elena Pelineagră, intitulat “Manifest” (editura InfoRap Art, Galaţi, 2014), este un volum agreabil, cu destule momente inspirate de subtilitate textuală şi, în general, traversat de o locvacitate plăcută, de bună calitate.
Titlul este o falsă pistă, “manifestul” anunţat este un fals manifest. Prin definiţie, un manifest este o declaraţie către ceilalţi, o enunţare şi o anunţare a unui program, estetic sau de alt tip. Manifestul poetei este însă numai un geamăt din rărunchi al propriei sensibilităţi, transmis răguşit şi tandru, către toate sufletele care simt asemeni şi nu ştiu să spună, strâmb sau drept, ce le doare: “sunt un manifest,/ răguşit/ pe un teren rârâit şi peltic,/ pentru suflete ce nu merg/ la logoped.” (“Manifest”)
A.E.P. reuşeşte performanţa, aş zice, de a crea o poezie a interiorităţii, o poezie care cartografiază clasic avatarurile subiectului, însă o face într-o manieră locvace, uşor guralivă aproape, cu aplomb şi dezinvoltură textuală. Vocea poetei cadrează mai degrabă cu o feminitate atavică şi frustă, de femeie care-şi contemplă sufetul cu mâinile în şold şi cu un zâmbet ştrengar mai degrabă decât printr-o lamentaţie urbană, nevrotică, existenţială. Această dezinvoltură în a crea imagini şi broderii verbale dă uneori formulări memorabile: “E o comedie matinală rece./ Se aleargă sufletele între ele,/ De parcă ceva nu ar veni./ Copii mari, care încă cotrobăie după răspunsuri/ Au ieşit la joacă,/ Numai că pe maidanul din faţa sorţii/ N-au nici minge, nici trotinetă…/ Mai găsesc câteodată nişte resturi de dorinţe,/ Pe care şi le toarnă în cap când se plictisesc/ Şi se hlizesc şi ţipă.”(“Comedie matinală”).
Andrei Elena Pelineagră
Vocea deziluzionată şi încă sensibilă, încă proaspătă a poetei se adresează iubitului vaporos, abia creionat cu un vechi şi clasic “tu”, un “tu” din trecut, un “tu” sperat şi râvnit încă, un “tu” care reuşeşte să devină vechi şi generic totodată: “Hai să ne odihnim ploaia,/ Într-un oraş doar al nostru. Fără străzi, fără intersecţii,/ Iar bordurile să-i fie trupurile noastre… / O să-ţi umblu prin frunte să miros infinitul./ În fond…/ Aici nu ne grăbeşte nimeni să facem nimic./ E oraşul nostru,/ O să avem timp să ne cutreierăm.” (“Oraşul”).
Un iubit carnal până la durere şi, în acelaşi timp, retras în indeterminarea ce frizează jucăuş absenţa divină: “Mă chinui cu toată sudoarea cuvintelor să-ţi fac un portret!/ Un nume…/ Un nume ce miroase a ceai cu rom şi scorţişoară,/ A filă galbenă, din aceea, pătată cu cerneala gândurilor./ Mă plimb în fiecare seară prin bărbia ta ascuţită,/ Îţi ascult în fiecare dimineaţă ochii mici,/ Obosiţi de atâtea riduri.”(“Portret”). Uneori, poeta reuşeşte şi exprimări concise de mare efect: “Îţi scriu, îmi scrii/ Aşa ne sărutam noi” (“Portret”).
Textele A.E.P. respiră asadar o naturaleţe agreabilă, poemele sunt mai degrabă viscerale şi fruste decât calofile şi meşterite. E o întoarcere salutară la una dintre sursele dintotdeauna ale poeziei. Uneori însă colcvialul devine excesiv şi unele poeme au căderi bruşte sau îşi ratează ţinta estetică prin trivializare: “În pofte de ciocolată amăruie şi la ore fixe./ Că aşa vor… aurele lor” (“Aşa mor îngerii”). Sau ca atunci când textul poetic primeşte o mică tuşă agronomică (cu apostrof): “O să ne ţinem de mână ca două sinonime,/ Să nu ne pierdem în hectaru` ăsta de necunoaştere” (“Oraşul”).
Sunt convins însă că aceste excese vor fi eliminate în viitor, pe măsură ce poeta va deveni mai sigură pe instrumentele sale lirice, foarte viabile de altfel. “Manifest” este un volum care anunţă că ceva frumos se întâmplă cu Andra Elena Pelineagră în spaţiul dintre gând şi pană, iar acest frumos se va îmbrăca, sunt convins, în straturi tot mai delicate şi mai reuşite de poezie veritabilă. Personal, am citit cu plăcere versurile acestea izvorâte dintr-o feminitate căreia nu îi este teamă să se analizeze şi să se afirme pe sine, în plenitudinea şi în acelaşi timp în toată complexitatea sa. De aceea, aştept cu interes viitoarele volume de versuri ale A.E.P.
Citeşte şi: CRONICĂ DE CARTE/ Misterele Galaţiului