(după o întâlnire cu prozatorul Teodor Parapiru)
Cu ana/mona/lisa în gând, şi-n buzunare
cu farmecul vezuviu al morilor de vânt,
plătesc răscumpărarea Quijoţilor pe care
nişte sperjuri cu acte i-au pus să stea la rând.
Prin spatele oglinzii trec vulturi de paradă,
că n-au curaj, prin faţă, să afle ce fel sunt,
în templul frumuseţii intră-ncălţaţi, să vadă
cum li se umflă zero în creierul mărunt.
Nu vor să recunoască acordurile strâmbe,
alungă scutierii puţini din preajma lor,
dau vina pe cultură, mimează năsărâmbe
şi-o duc pe Rosinanta rapid la abator.
Şi stau în dorul lelii, rânjesc la Luna goală,
pun ochii pe friptură şi ghioaga pe cuvânt,
se pierd prin malacofuri, n-au nici o socoteală,
cunosc doar gerundivul de lux: limuzinând!
Ce scump se mai plăteşte coloana verticală –
cum zice prozatorul din Micro 40 –
când loazele triumfă cu lacătul pe şcoală
şi dumnealor, plăvanii, se-nchid cu vaca-n beci!
Doar tu mai poţi, naiado, să torni izvor la vise,
cu dor de Sancho Panza – vezuviu şi sfios –
te-aşteaptă Don Quijote cu ane/mone/lise
care străbat curatul infernului pe jos!
