Tradiţie de criză la Muzeul Satului

Tradiţie de criză la Muzeul Satului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Specialişti de la Muzeul Ţăranului din Bucureşti, aflaţi în trecere prin Galaţi, au atras atenţia că obiectele vor avea de suferit dacă nu sunt recondiţionate şi apoi conservate *

Sub bătaia soarelui călduţ de mai şi în adierea plăcută a vântului, cele patru gospodării tradiţionale de la Gârboavele îşi usucă în tihnă lutul şi paiele de pe acoperişuri.

Că au ştiut ori nu că, în luna mai, intrarea în micul complex a fost liberă, de miercuri până duminică, între orele 10,00 – 18,00, cert e că gălăţenii nu s-au sfiit să intre în muzeul de la Gârboavele. Fie că au venit special pentru muzeul abia deschis, fie că au găsit gospodăriile căutând un loc pentru prăjit mici, vizitatorii nu aveau cum să nu fie răpiţi de spectacol.

Pământ reavăn abia sădit cu iarbă, flori discrete aşezate lângă piatra cubică, ciutura fântânii unduindu-se alene, stuful râzând în soare de pe acoperişurile celor patru case, glas de păsări libere. Iar de jur împrejur, Gârboavele cu stejarii, pădurea de aramă din poveştile bunicilor.

Un ghid de la Marketing

Fermecat, ce vizitator mai dă atenţie clădirii administrative din mijlocul curţii care strică armonia tradiţionalului? Parcă ar fi dispus să uite şi că nu are la dispoziţie un ghid specializat şi nici pliante de prezentare care să îi ofere informaţii suplimentare. De când s-a deschis, Gospodăria Tradiţională de la Gârboavele este „întreţinută” pentru public de personalul de la Secţiile Cercetare şi Marketing ale Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, instituţie în administraţia căreia a trecut muzeul.

Deşi luna mai, perioadă cu intrarea liberă, este pe sfârşite, directorul administrativ al Centrului Cultural, Viorel Sandu, nu ştia, ieri, ce urmează să se întâmple de la 1 iunie la Gârboavele.

„În Consiliul de Administraţie al centrului am votat un preţ de intrare valabil în timpul săptămânii şi un altul, mai mare, pentru zilele de weekend, când formaţiile noastre vor susţine şi concerte. Nu vă pot spune cât costă biletele, preţul lor trebuie aprobat şi de Consiliul Judeţului”, ne-a declarat telefonic acesta, aruncând motanul tot în curtea CJ-ului: „Nu ştiu ce se va întâmpla cu organigrama, aşteptăm”.

Şi noi aşteptăm ca muzeul să intre în legalitate, altfel cum ar putea încasa nişte bani?

Specialişti de la Bucureşti

Reprezentantul Centrului Cultural nu ne-a putut spune nici dacă are pregătită o soluţie în ce priveşte conservarea adecvată a obiectelor din gospodării. Nu de alta, dar dacă nu a aplecat urechea la semnalele de alarmă pe care le-a tras presa şi specialiştii gălăţeni în domeniu, atunci poate îi crede pe specialiştii de la Muzeul Ţăranului din Bucureşti. Aflaţi în zonă pentru o cercetare, cei trei specialişti s-au oprit şi la Gârboavele, ne-a povestit Paul Buţa.

„Mi-au atras atenţia că nu trebuie să mai pierdem timpul. Obiectele expuse trebuie întâi recondiţionate şi apoi conservate, altfel se vor deteriora în timp. „Păcat de obiecte”, exact aşa s-au exprimat”, am aflat de la artistul popular.

Nu e greu de bănuit cât de tihnite sunt gospodăriile din Muzeul Satului. Oare nu se adeveresc declaraţiile făcute „Vieţii libere” de directorului general al Centrului „Dunărea de Jos”, Răzvan Avram? „Muzeul se va deschide în primăvară, chiar dacă nu va fi la exigenţa maximă”, spunea acesta la începutul anului.

Explicaţie foto: „Păcat de obiecte, că se deteriorează”, au spus cercetătorii de la Muzeul Ţăranului Bucureşti, aflaţi în trecere la Gârboavele

Citit 889 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.