(cu poetul Cezar Ivănescu prin Bârlad)
Mariile mele sunt multe, nu pot
să le număr, nu ştiu câte sunt,
le scad, le adun, le iubesc şi le scot
la plimbare prin iadul meu mov şi mărunt.
Mariile mele au plâns şi m-au dus
anonim şi curat în ispitele lor,
m-au dus în mătăsuri pe jos şi pe sus,
m-au dat la statui de mâncare şi dor.
Mariile mele au râs şi-au plecat
în Troiele care le fac mai Marii
decât li se pare aici, în Bârlad,
cu vii printre morţi şi cu morţi printre vii.
Mariile mele îmi scriu că nu pot
să se-ntoarcă-n des/cântecul meu…
stau singur, mă scad, mă adun şi mă scot
la plimbare prin raiul lor singur mereu.
