Un om de ştiinţă complet: Alexander Graham Bell, inventator şi profesor

Un om de ştiinţă complet: Alexander Graham Bell, inventator şi profesor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alexander Graham Bell este cunoscut întâi de toate ca fiind inventatorul telefonului. Puţini ştiu că acesta a fost interesat de mai multe domenii ale tehnologiei. A realizat cercetări medicale şi a perfecţionat tehnicile de învăţare a vorbirii destinate persoanelor fără auz. De asemenea, a inventat grafofonul şi fotofonul.

Familie renumită

Alexander Graham Bell a fost un audiolog american de origine scoţiană, cunoscut în primul rând ca inventatorul telefonului (1876). Timp de două generaţii, familia sa a fost recunoscută ca o autoritate în dicţie şi în corectarea vorbirii - lucrarea “Dicţia standard” a lui Alexander Melville Bell având aproape 200 de ediţii în limba engleză. Tânărul Bell şi cei doi fraţi ai săi au fost instruiţi să continue profesiunea familiei. Primele sale realizări dedicate persoanelor cu deficienţe de auz şi inventarea telefonului la nici 30 de ani sunt o mărturie a instruirii sale temeinice.

Primii ani şi tinereţea

Alexander („Graham“ a fost adăugat abia la vârsta de 11 ani) a fost al doilea dintre cei trei fii ai lui Alexander Melville Bell şi ai Elizei Grace Symonds Bell. A învăţat un an la o şcoală privată, doi ani la Liceul Regal din  Edinburgh (de unde a absolvit la vârsta de 14 ani) şi a luat parte la câteva cursuri la Universitatea din Edinburgh şi la University College din Londra, însă a primit cea mai mare parte a educaţiei în familie şi ca autodidact. Primul său post a fost la şcoala domnului Skinner din Elgin, comitatul Moray, unde le-a predat copiilor muzică şi dicţie. În 1864 a devenit masterand rezident la Academia Weston House Elgin, unde a realizat primele studii despre sunet. În această direcţie, Bell a început o profesie pe care avea să o continue toată viaţa - cea de  profesor‑cercetător.

Stres şi griji

În 1868 a devenit asistentul tatălui său în Londra şi a preluat în totalitate postul de profesor, în vreme ce Bell senior a ţinut cursuri în America. Şocul morţii subite a fratelui său mai mare, cauzată de tuberculoză, boală de care suferea şi cel mai mic, dar şi efortul îndatoririlor sale profesionale şi‑au lăsat amprenta asupra tânărului Bell.

Grija pentru singurul fiu rămas în viaţă a determinat familia să se mute în Canada în august 1870, unde, după ce s‑au stabilit lângă Brantford, Ontario, sănătatea lui Bell s‑a îmbunătăţit rapid. În 1871, Bell a petrecut mai multe săptămâni în Boston, ţinând cursuri şi demonstrând eficienţa sistemului propus de tatăl său, în cartea “Vorbirea vizibilă”, publicată în 1866, ca metodă de a‑i învăţa să vorbească pe cei fără auz. Fiecare simbol fonetic indica o poziţie clară a organelor de vorbire, cum ar fi buzele, limba şi vălul palatului şi putea fi folosit de surzi pentru a imita sunetele vorbirii într‑un mod neobişnuit.

Tânărul A. Graham Bell, dornic acum să se afirme, a arătat, utilizând sistemul tatălui său, că vorbirea poate fi predată celor fără auz. Rezultatele sale uimitoare au condus rapid la cercetări aprofundate.

Chiar şi în vacanţele petrecute în casa părinţilor, Bell şi‑a continuat experimentele cu sunetele. În 1872 a deschis o şcoală proprie, în Boston, pentru instruirea profesorilor care le predau persoanelor fără auz, a editat pamfletul “Pionierul vorbirii vizibile” (Visible Speech Pioneer) şi a continuat să studieze şi să ţină cursuri. În 1873 a devenit profesor de fiziologie vocală la Universitatea din Boston.

O realizare colosală: telefonul

În 1861, profesorul german Johann Philipp Reis a descoperit un "aparat de vorbit la distanţă" care funcţiona, mulţumindu-se cu acesta şi fără a căuta perfecţionarea lui. La scurt timp după aceasta, Elisha Gray şi Antonio Meucci experimentează în SUA transmiterea sonoră prin cabluri electrice.

În anul 1873, Bell încearcă să perfecţioneze "telegraful harmonic", ducând mai târziu la înregistrarea sonoră. Scoţianul construieşte "fonoautograful" care înregistrează tonul pe un cilindru înnegrit cu funingine.

Directorul şcolii "Clarke School for the Deaf", aflând de cercetările "telegrafului harmonic", se oferă să le finanţeze. Bell descoperă întâmplător transmiterea tonului, cu toate că nu reuşeşte din nou să-l reproducă. La 14 februarie 1876 i se acordă patentul pentru descrierea fenomenului, cu solicitarea de a trimite un aparat care funcţionează. Alexander Graham Bell a experimentat cu invenţia profesorului german Johann Philipp Reis (care a şi denumit aparatul inventat "Telephon"). De fapt, neamţul este inventatorul iniţial al aparatului, în octombrie 1861. Bell a depus pe data de 14 februarie 1876 cererea de patent în America, reuşind să-l şi obţină, cu toate că aparatul lui nu putea să funcţioneze.

Acordarea eronată a patentului către Graham Bell are loc cu câteva ore înaintea lui Elisha Gray (care a realizat perfecţionarea aparatului construit de profesorul de fizică Reis şi a prezentat un aparat în stare de funcţionare). Bell a prezentat si el un telefon în stare de functionare, însă mult mai târziu, acest aparat nefiind construit după patentul acordat iniţial profesorului scoţian.

Deci şi acordarea patentului şi denumirea de inventator al telefonului este greşită. Cu toate astea, după această realizare, Alexander Graham Bell ajunge proprietarul "Bell Telephone Company", împreună cu Thomas Sanders şi Gardiner G. Hubbard.

Sursa: historia.ro


CITEŞTE ŞI: Henry al VIII-lea – alesul lui Dumnezeu, cu şase soţii

Citit 5024 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Martie 2015 12:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.