Două cărţi de proză mai mult decât interesante propune Lina Codreanu: „Viaţa ca o poveste, lagărul – un coşmar”, Ed.Axis Libri; Galaţi, 2013 şi „Poştalionul”, Ed.Junimea, Iaşi, 2014. Primul volum, o îmbinare de relatare biografic-etnografică şi memorii de război şi de prizonierat „la ruşi”, este o fărâmă din istoria familiei scriitoarei, existând chiar şi un arbore genealogic… Dacă vreţi, tehnica realizării volumului poate fi comparată şi cu cea a autorilor „Femeii în roşu”, un document real, mărturiile tatălui Linei Codreanu din al doilea război mondial şi din prizonierat fiind reproduse practic în stil documentar-istoric (autoarea precizează că „lucrarea nu se înscrie între studiile riguroase de istoriografie militară”), fiind nucleul dur al volumului care se deschide cu un moto din Mario Vargas Llosa, unde se face o distincţie între binele patriotismului şi răul naţionalismului („Patria nu este nici drapelele, nici imnurile, nici discursurile apodictice despre eroi emblematici, patria este un mănunchi de locuri şi de persoane care ne populează amintirile şi colorează melancolia, senzaţia caldă că, oriunde am fi, există mereu un loc unde putem oricând să ne întoarcem”), „docomentul orighinal” fiind prelucrat doar „în unele situaţii de tehnoredactare”, povestirea lui Panaite T. Ionică având farmecul povestitorului înnăscut (puteţi să vă gândiţi la oralitatea lui Creangă!), prima parte, cea intitulată „Viaţa ca o poveste” fiind numită în partea a treia („Comentarii. Concluzii”) „biografie literaturizată”…
Altă… poveste este în „Poştalionul”, al cărui titlu nu trebuie să vă inducă în eroare. Nu are nicio legătură cu vreun western, dar am putea afirma, exagerând sau nu, că ambele cărţi sunt călătorii literare înspre Sufletul unui anumit Est cumva arhetipal, sălbatic şi el în cazul „episodului” (patru ani) din lagăre, Suflet care este compus (şi) din vieţile oamenilor de pe aici, cei aleşi pentru a fi… literaturizaţi fiind exemplari. Personajele Linei Codreanu, unele simple (adică având ca model oameni simpli, fără pretenţii şi orgolii intelectuale), altele, ca ecouri ale unora din Brătescu-Voineşti ori Cezar Petrescu (dacă nu ne gândim şi la Cehov, amintit şi el într-un text, ca şi Dostoievski sau Vasile Voiculescu, aceştia prin „Idiotul” sau „Zahei Orbul”), intelectuali (un inginer, un profesor, un Poet, un Prozator, un Critic, un librar), supuşi Zeiţelor Provinciilor (în care nu se întâmplă mare nenimic sau unde gările nu au trenuri!), îşi ţes şi ele legenda vieţii lor, unde Destinul şi/sau… Destina (aşa era alintată, poate un pic pretenţios, o soţie de către un soţ în „Catedrala de sare”, unul dintre cele şase texte ce compun cartea) îşi spun Cuvântul.
Deoarece, nu-i aşa, oricine are „casa sufletului său” (p.136), în care se poate refugia (precum personajul Spiridon Roşculeţ, din „Semne de primăvară”), dar la care nu poate nimeri uneori „pragul de intrare”, călcând în gol, lovindu-se „de clanţa încuiată”… Şi unde este suflet, este şi Totul şi Nimic.
Bref, povestirile Linei Codreanu (născută în Mândreştii Galaţiului şi astfel se explică şi de ce pe copertă ştampila oficiului poştal este de… Galaţi, şi nu de Huşi, unde înnobilează Locul împreună cu un om drag şi apropiat) sunt scrise din suflet, cu meşteşug de mare iubitor de literatură înţeleasă şi ca arcă a lui Noe, un personaj biblic inspirat sau nu din realitate(a sacră), care ar putea fi şi ocrotitorul vechilor poştaşi, care „salvau” şi „transmiteau” şi ei „bucăţi de suflet”…
Dacă textul „Catedrala de sare” este un fel de „Moarte la Veneţia”, oraşul lagunar fiind înlocuit cu o ocnă de sare la fel de turistică, „Pantofii” şi „Ocheanul lui Dominic” ( în ultimă instanţă, cea a rememorării lecturilor, rămânând preferatele, cele mai reuşite ş.a.m.d.) sunt micro-romane (cu tensiuni, întorsături de situaţie, unde „aproape fantasticul” chiar poartă o mască deloc stridentă, chiar mângâietoare sau chiar aducătoare de noroc, finalul „Ocheanului…” devenind chiar demn de o proză fantastică sud americană de cea mai bună calitate, cu tot simbolismul său!) care ar putea fi dezvoltate în scenarii sau romane mult mai întinse…
Şi încheiem aici, doar aceste scurte semnale, nu înainte de a deconspira ce/cine este… Poştalionul! O poreclă a unui poştaş care… se îndrăgosteşte iar…
