Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* Viorel Ilişoi - Necunoscutul Mihai Codreanu, Ed.Muzeelor Literare Iaşi, 2014


După ce a pus în faţa Galaţiului o oglindă demnă de marele bâlci al deşertăciunilor (numindu-ne oraşul… Stalingrad (sau New Stalingrad? Sic!), luat de muza generoasă a reportajului pe valurile unei exagerări plastice; noi am fi preferat ca Galaţiul să fie numit o Havana din estul Europei, doar avem şi palmieri!) eschimoşilor (ori siberienilor!? Ce imnuri a mai închinat Frigului îndurat de gălăţeni!) dintotdeauna, Viorel Ilişoi poate fi cunoscut şi altfel: de data aceasta ca un călinescian, dar şi ca un detectiv literar, oprindu-se, în urma unui complex proiect cultural, asupra vieţii, personalităţii şi operei lui Mihai Codreanu, un „necunoscut” cândva ilustru pentru ieşeni…

Rezultă o monografie nonconformistă, serios documentată, scrisă în ritm de jurnal (pardon, reportaj) de front cultural (devine o obişnuinţă ca înfruntările literar-culturale de la noi să devină cât mai spumoase, cu „împuşcături” dacă se poate!), în care mai sunt şi victime colaterale, mai ales când este inventată cronica de post-vernisaj de lucrări plastice (probabil comenzi… fără de pretenţii) expuse pe pereţi de cârciumă…
Pe lângă Mihai Codreanu şi „personajele” epocii lui (Codreanu a trăit anii 1876 şi 1957), regăsim aşadar şi oameni pe care am (avut) plăcerea să-i cunosc personal ( aşa cum l-am cunoscut şi pe Viorel Ilişoi, în timpul unor şedinţe de cenaclu la… „Noduri & Semne”, unde ne-a încântat atât prin textele proprii, cât şi prin remarcile critice): Nicolae Turtureanu, Horia Zilieru, Florin Buciuleac, Florin Piersic.

Horia Zilieru chiar l-a cunoscut pe Codreanu şi momentul întâlnirii este descris cu emoţie către final…

Bun, până la urmă, cine este acest Codreanu? Mihai Codreanu! Te „duci” la el cum te-ai dus la „Matei Iliescu”, crezând că este vreo rudă a lui Ion Iliescu, aici Zelea Codreanu fiind echivalentul ex-preşedintelui emanat!? Nişte rude politice influente s-ar găsi şi în acest caz, personalitatea de care se preocupă V. Ilişoi fiind „protejată”, dar veţi înţelege mai bine „de ce” când vom spune că Mihai Codreanu va orbi aproape total încă din anii tinereţii, în carte făcându-se trimiteri comparatiste la Homer, Milton şi nu putea fi scăpat nici Borges, tot către final de carte, unde Codreanu este asemănat cu un personaj al argentinianului, Ireneo Funes, care „nu uita niciodată nimic, ţinea minte absolut toate detaliile lumii, cum ar fi toate frunzele din toţi copacii văzuţi de el, în toate ipostazele lor (…) un om strivit de propria memorie infinită. Dacă pentru Codreanu memoria lui colosală n-a fost o povară, - a fost? - atunci cu siguranţă l-a ajutat să atingă o vârstă atât de înaintată, l-a ţinut în viaţă. Oare cum ar fi arătat, dacă le-ar fi scris, memoriile acestui om ocolit de uitare?” (p.240)

Desigur, nu vom avea cum să ştim… Poate i-ar fi plăcut să fie redactate în stilul inconfundabil Viorel Ilişoi… Ştiinţific, chiar dacă vorbeam de detectivistică, se operează o mică modificare (mică, dar esenţială) la data de apariţie a uneia dintre cărţile sale (anul 1907 şi nu 1903!), iar când vine vorba de un duel în care moare un prieten al lui Codreanu (Spiru Prasin, care, în epocă, este autorul unei piese care a scandalizat cam tot atât cât „Evangheliştii” Alinei Mungiu Pippidi mai în zilele noastre!), ca un Holmes (a fi detectiv chiar nu exclude ştiinţa!), sugerează că Mihai Codreanu ar fi principalul vinovat (prin grabă, neglijenţă) al tragediei care a zguduit Iaşul şi nu numai, atunci…

Ziceam că Mihai Codreanu a fost… protejat! Devenind un moldovean fabulos, cum poate numai în România se poate întâmpla: aproape orb, devine director de teatru, inspector şi rector de Conservator! Deşi, mai mult ca sigur, calităţile (de bun administrator, de pedagog) l-au recomandat… În alt plan, şi faptul de a fi fost un crai, pagini savuroase fiind rezervate amantelor şi muzelor… pe la început de carte putând fi găsit şi un sonet… pre emilbrumarian!

Literar, se pare că, stilistic, a cam fugit totuşi de patetisme amoroase, sonetele fiindu-i apreciate mai ales pentru sângele rece cu care au fost scrise! Şi am ajuns şi la marea lui calitate: aceea de a fi fost, totuşi, un poet remarcabil, despre care voci autorizate au spus că este cel important sonetist român al epocii sale, fără de care, poate, nu am fi gustat perfecţiunea sonetelor lui Vasile Voiculescu, de pildă!

Jurnalistul V. Ilişoi ştie să împăneze relatările (rezultate în urma cercetărilor) cu trimiteri tăioase la actualitatea cea mai stringentă, dar şi la calitatea unora dintre textele lui Codreanu: „Poezia lui se purifică. Se goleşte de seva naturii şi, asemenea plantelor ce încolţesc în întuneric, scoate în afară prelungiri firave şi transparente. Natura e aproape inexistentă în sonetele lui. Lectura, din acest punct de vedere, seamănă cu o plimbare pe bulevardul Ştefan cel Mare după ce primarul, ales şi reales cu neînţeleasă obstinaţie de ieşeni, a tăiat teii…” (p.133)

V. Ilişoi, care se pare că debutează în volum cu această monografie (oarecum surprinzător, ţinând cont de valoarea poemelor sale cu totul şi cu totul deosebite, ca să nu mai vorbim de reportaje!), mai ne face o surpriză: transformă în personaj şi casa (acum muzeu) lui Codreanu, Vila Sonet, cea care este „ascunsă” de „prestigiul” cârciumii „Bolta Rece”. Poate cam în felul în care un Gellu Dorian transformă Casa Gorgias din Botoşani! Sau, dacă tot vorbeam de Călinescu, George, şi romancierul, nu numai istoricul literar, casa din „Enigma Otiliei”… „Enigma” lui Mihai Codreanu este oarecum dezlegată (cu maiestuozitatea unui requiem, adevărată lecţie pentru aridele monografii publicate pe bandă rulantă!), iar pentru gălăţeni, indirect, mai este trimis un mesaj: dacă la noi dispare mâna muzei lui Eminescu, la Iaşi au dispărut busturi de scriitori: nu mai puţin de trei până acum - Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ciprian Porumbescu şi Nicolae Gane!

Poate destinul îi va mai rezerva o surpriză lui Mihai Codreanu: un alt scriitor să-i rezerve o piesă de teatru în versuri în care orbirea sa deloc canettiană să fie „cântată” precum nasul lui Cyrano de Bergerac! Pentru că, printre altele, M.Codreanu a fost şi unul dintre cei mai apreciaţi traducători ai piesei lui Rostand, recunoscut chiar de către francezi! Şi mai sunt şi alte surprize pe care le veţi găsi în deja… aproape cunoscutul „Mihai Codreanu”!

Sursă foto: Facebook - Viorel Ilişoi

Citit 1605 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Iunie 2015 12:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.