ISTORIA ALTFEL: Personalităţi a căror moarte a influenţat lumea

ISTORIA ALTFEL: Personalităţi a căror moarte a influenţat lumea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Moartea este oricum un lucru tragic, dar atunci când se întâmplă unei personalităţi ultracunoscute evenimentul devine de notorietate pe întreaga planetă. Există câteva personaje în istorie a căror moarte este cunoscută de orice om, precum asasinarea lui Caesar, însă impactul emoţional este cu mult mai mare atunci când ne referim la idoli care trăiesc în aceeaşi perioadă cu noi şi despre a căror dispariţie presa relateză cu lux de amănunte.

Robin Williams

Robin Williams, celebru comediant american, a murit în 2014, la vârsta de 63 de ani, sinucigându-se în propria locuinţă. Toată lumea a fost şocată de moarta sa violentă şi complet atipică pentru un om care semăna zâmbete pe chipurile fanilor săi.

Paul Walker

Paul Walker, actor american cunoscut în întreaga lume pentru seria de filme Fast and Furious, a murit tragic, într-un accident de maşină. Vestea morţii sale s-a propagat rapid şi mulţi oameni au ieşit în stradă şi au aprins lumânări în memoria sa.

Amy Winehouse

Cântăreaţa Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul său din Londra, pe 23 iulie 2011. S-a speculat mult pe marginea morţii ei. În ciuda vieţii dezordonate pe care publicul o cunoştea, vestea dispariţiei sale a fost extrem de puternică şi dureroase, în special pentru fanii muzicii pe care o cânta.

Michael Jackson

Michael Jackson, regele muzicii pop, a murit pe 25 iunie 2009, iar vestea morţii sale a făcut înconjurul planetei. Deşi artistul nu mai scosese un album nou de ceva vreme, moartea sa l-a readus în atenţia lumii întregi. Au exista speculaţii de multe feluri: că s-ar fi sinucis, că a fost omorât, că era sau nu dependent de droguri sau de medicamente. S-a scris foarte mult despre moartea sa şi probabil ar fi într-un top 3 al celor mai mediatizate morţi din secolul XX.

Prinţesa Diana

În 1997, la sfârşitul lui august, toate camerele de luat vederi şi toată atenţia presei erau îndreptate către  tragicul accident în care cea mai iubită prinţesă a Marii Britanii şi-a piedut viaţa. Lumea a fost puternic emoţionată de sfârşitul ei.

Bob Marley

Robert "Bob" Nesta Marley a fost un cântăreţ, compozitor, chitarist şi activist jamaican. El este cel mai cunoscut interpret de muzică reggae şi este privit ca un profet al mişcării Rastafari. Moartea sa de cancer de piele, la numai 36 de ani, în 1981, i-a întristat pe foarte mulţi oameni.

John Lennon

Asasinarea cântăreţului britanic John Lennon, în 1980, de către Mark David Chapman, a îngrozit o lume întreagă. Tragicul sfârşit al unui om care nu vorbise decât despre pace şi dragoste i-a sensibilizat nu doar pe cei care îi asculatau muzica, ci întreaga opinie publică.

Martin Luther King

Martin Luther King, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din SUA, a fost împuşcat în timp ce ţinea un discurs în balconul motelului Lorraine, din Memphis, în aprilie 1968. Deşi pusese deja bazele schimbării şi eradicării segregărilor din America, Martin Luther King a fost o victimă a rasismului (care prin anumite părţi din SUA încă nu a murit complet).

Stalin

Moartea lui Stalin a fost un eveniment de presă nu doar în URSS, căci şi întreaga lume a fost interesată de acest eveniment. După Al Doilea Război Mondial şi până la moartea sa, din martie 1953, Stalin a fost întruchiparea răului absolut pentru Occident, dar şi părintele naţiunilor comuniste, pentru cei aflaţi în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.

Adolf Hitler

Moartea lui Hitler, în 1945, a provocat destul de multă bucurie pentru cei care luptau împotriva Germaniei naziste. Era momentul care anunţa sfârşitul celui mai odios conflict din istoria lumii. Totuşi, sovieticii au încercat să ascundă moartea dictatorului nazist, pentru a lansa zvonul că aliaţii americani si britanci îl protejează.

Sursa: historia.ro

Citit 3131 ori Ultima modificare Marți, 14 Iulie 2015 20:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.