(pastel postum)
Pe strada îngustă şi veche
şi încă frumoasă şi vie,
de când n-o mai văd pe Maria,
nici floarea de tei nu mai ştie.
Ferestre deschise şi rare
scot muzici aproape uitate,
simt vremuri ascunse în pietre,
ascult şi mă uit la muşcate.
Sunt multe şi roşii şi albe
la geamuri muşcate de vreme…
aud că Maria se-ntoarce
să-mi dea la cules crizanteme.
Aud cum răsare Maria
pe strada cu şcoală pustie…
Sunt sau nu sunt pân-la toamnă?
Nici floarea de tei nu mai ştie.
