Târg de carte în cinstea Dunării

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada 27-30 iunie 2009, Biblioteca „V.A. Urechia” organizează prima ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii „AXIS LIBRI”. Evenimentul se desfăşoară pe esplanada pietonală din zona „P”-urilor spre Elice, de pe Faleza superioară a Dunării, unde va fi amenajat un complex expoziţional cu 25 de standuri mobile outdoor, cuprinzând produsele a peste 50 de edituri româneşti şi străine.

Târgul de carte îşi propune să stimuleze în primul rând interesul pentru lectură, dar şi pentru dialog. Organizatorii anunţă, într-un comunicat de presă, că „programul festivalului va oferi participanţilor surprize din cele mai plăcute între care: ateliere de creaţie şi concursuri cu premii pentru copiii şi tineret, lansări de carte, recitaluri de poezie, muzică, tombolă şi, de ce nu, un festival literar-gastronomic dedicat „Zilei Dunării” (29 iunie)”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Galaţi, Universitatea „Dunărea de Jos”, Asociaţia Naţională a Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii, Editurile Eikon şi Accente noi.

Citit 466 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.