* Ioan Gh. Tofan - Viaţă de pilot, Editura "Axis libri", Galaţi, 2015
Dacă Jules Verne, amintit în carte, a scris „Le Pilote du Danube” în maniera sa inconfundabilă, Ioan Gh.Tofan, revenit în ultimii ani la o dragoste de tinereţe, literatura, mai exact scrierea literaturii, ne propune un… Ioan Gh.Tofan aproape inconfundabil şi el, pentru cunoscători!
Cele cinci povestiri, aproape exemplare, ce vor urma să minuneze ori numai să capteze Măria Sa, Cititorul, fac de obicei deliciul iubitorilor de literatură… marinărească! Dar nu numai. Deoarece, pe lângă un naufragiu cât se poate de real (de găsit în carte!), aventuri pe Dunăre, Mare (nu numai cea Neagră!), dar şi în timpul Revoluţiei din 1989, proza realistă a lui Ioan Gh.Tofan - al cărui roman de debut, „Piaţa Veche”, s-a bucurat, pentru unii, de un succes mai mult decât surprinzător - este şi o mărturie, dar şi o meditaţie asupra condiţiei umane (în condiţii specifice aici: totul se învârte în jurul universului piloţilor de Dunăre maritimă!), volumul continuându-se - iarăşi autorul este plin de surprize! - cu o antologie de texte, „opinii” le numeşte domnia sa, referitoare la cărţile unor scriitori de-ai locului, unele fiind însă adevărate omagii, cum este cazul cuvântului despre regretatul poet Simon Ajarescu!
Aşadar, din geamantanul de pilot, altul decât cel pierdut în naufragiul amintit, sau poate din nelipsita mantie de ploaie, de pânză ceruită, despre care aduce aminte Jean Bart în „Europolis”, sunt scoase cinci povestiri care, cu un pic de şansă, ar fi fost scheletul unui roman, al unui alt roman în care rolul principal ar fi fost cel al lui I. Corban, eroul din „Piaţa Veche”. El apare şi aici, mai mult sau mai puţin evident, cu tot cu porecla născocită cu afecţiune de camarazi, „Motanul”: scăpând, singurul dintre toţi cei prezenţi la bord fără a se uda vreun pic, din scufundarea unui vas turcesc; stând la o bere cu un confrate care îi povesteşte cum „a visat” el că o să ajungă la Rotterdam (în „Rătăciţi prin Europa”); împrietenindu-se cu o corcitură cu suflet mare la sediul firmei de pilotaj unde a lucrat, plimbându-se cu acest câine numit Otto Doi prin Valea oraşului ori primindu-l în ospeţie, noaptea târziu. Solidarizându-se cu un pilot care a căzut victimă unei… văduve negre, în alte timpuri, când încă nu se auzise de Rita Ora ori Iggy Azalea şi rememorând scene din viaţa acestuia, în, probabil, cea mai importantă frescă socială a prozelor sale, „Pantalonii lui Dorel”, unde sunt prinse şi fragmentele din rememorarea revoluţiei la care au participat consistent, şi asta se ştie mai puţin, şi piloţii de Dunăre maritimă şi nu numai. Sau, în cazul „Zaporojeanului”, povestind cel mai detaşat şi cu mai mult umor, isprăvile unui pilot care voia să fie soţ model, dar se mai îndrăgostea şi el, ca omul, intrând în tot felul de încurcături, fiind salvat de către ceilalţi piloţi!
Ioan Gh.Tofan nu recurge la multe artificii artistice, dar lumea pe care o reînviază este credibilă, personajele, în bună parte, memorabile, chiar dacă, precum în cazul femeii bănuite că i-a grăbit sfârşitul lui Buricea, s-ar mai fi putut lucra, deşi scena în care pantalonii devin personaj central este antologică, contribuind, aproape numai ea, la descrierea unei stări psihice tulburătoare, deşi autorul preferă să pună accentul pe posibila prefăcătorie a femeii, decât pe alienarea sa. Precum spuneam la o mai veche şedinţă a cenaclului „Noduri şi Semne”, Ioan Gh.Tofan este, într-un fel, un scriitor grăbit, iar marea sa valoare nu este dată de subtilităţile artistice, ci de calitatea sa de martor, mărturisitor al unei lumi care altfel s-ar pierde. Aşa cum a fost şi în „Piaţa Veche”, unde a renăscut un Galaţi în care încă nu se construiseră blocurile, şi acum, în „Viaţă de pilot”, salvează de la uitare câteva vieţi de pilot (mai exact, fragmente din aceste vieţi) şi câteva întâmplări. Viorel Crăciun, Dorel Buricea, Vasile Trofimov, cei trei acţionari, Barbu Benone, Marin Hristu, Grişa Lescov, Titi Ancerenco, Nicu Corban, băiatul lui Ionel, Marius Bujoreanu, zis Hamsiu’, Stoienică Coman, Barba Iorgu, Lae Teodoriu, Gogu Dumitrescu, Gică Radu, Spiridon Suvarov sau Spirache, poreclit Brata, Dimitriu Victor, Fănică Onişor, Stelică Taşcă, George Zaivi, Dan Ungureanu, Dan Zeamăneagră, Ion Ducu, Marcel Judeanu, Pache (Toader Paraschivescu), Nelu Rusu, Crinu Elefterescu, Vasile Ghidu şi alţii, piloţi, marinari sau manageri, „intelectuali” sau nu (este o altă scenă antologică, în care se joacă cu zaruri, în care este folosit termenul de „intelectuali” cu un haz demenţial, ţinând cont de context!), cu bunele şi relele lor, ca să nu mai spunem şi de scriitorii care au avut de-a face cu marinăria, prezentaţi în partea a doua, reuşindu-se şi în cazul lor nişte portrete memorabile (Victor Cilincă, Max Popescu Vella, Cristian Ermei Popescu, Tudose Tatu) constituie, mulţumită eforturilor lui Ioan Gh. Tofan un univers aparte, care ne-ar fi rămas străin dacă nu ar fi existat această carte. Sunt file de istorie, ce surprind avataruri ale societăţii de consum care se năştea sau încă se mai naşte, cu diverse crize, tensiuni între piloţii angajaţi şi cei care îi conduceau, poveşti de iubire, incursiuni în trecutul apropiat, cu amestecul Securităţii în „afacerile” piloţilor, nopţile grele în care piloţii au luat locul miliţienilor la Revoluţie… Slăbiciunile omeneşti nu sunt uitate, Ioan Gh.Tofan fiind şi un moralist moderat, dar care, înainte de toate, ştie a preţui Prietenia!
Lansarea cărţii va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, orele 16,00, la Biblioteca V. A. Urechia.
