(...) Goală, cenuşie, pădurea e tristă la sfârşitul toamnei când rar se mai aude o pasăre sau se vede un animal sălbatic. Frunzele căzute încep să putrezească şi peste tot miroase greu, rânced. E vremea când pădurarii îşi „mută” biroul prin cârciumi, la adăpost de vitregiile vremii dar aproape de locul de muncă. Nici Ion nu făcea excepţie. Cine voia un bon de lemne îl căuta la canton ori la hanul de la intersecţie şi, mai rar, pe acasă. Hangiţa, văduvă de mai mulţi ani, dirija multe afaceri în zonă, fiind cunoscută cale de trei judeţe. Uneori avea informaţii despre cei care pasc turme prin plantaţii sau despre braconieri, localnici ori străini. Dar, în ziua aceea, îl privea îngrijorată, cu un soi de milă şi teamă. Într-un moment fără clienţi se retraseră în magazia ce-i găzduia de obicei în scurtele lor „negocieri amoroase” şi-i povesti cu vocea şoptită tot ce aflase despre ciobanul căruia îi împuşcase toţi câinii. Nici momentul de maximă intimitate nu a mai fost ca altă dată. Degeaba o asigura că totul va fi bine şi că are el ac pentru toate cojoacele infractorilor, ea tot îngrijorată îl privea. (...). (Paul Budeanu - Lebăduţa)
„Paul Budeanu ne-a prezentat o proză realisto-naturistă care-l prinde mai bine faţă de ce ştim noi că a mai scris; fragmentarea şi nota de mister fac bine textului; dramatismul poveştii trezeşte curiozitatea şi o face mai atractivă.” (a.g. secară)
„Mi-a amintit de Braconierul lui Mircea Ionescu; limbajul natural, ţărănesc este bine stăpânit; are pasaje interesante, dar pare uşor naivă.” (I. Gh. Tofan)
„Un text gândit; deranjează stereotipiile de expunere tipice scrierilor şcolăreşti care vin în contradicţie cu aspectul elaborat; este credibilă, reală, nu este contrafăcută; un plus al textului este limbajul şi experienţa autorului îi dă mai multă veridicitate; are scene cu încărcătură emoţională” (Stela Iorga)
„Limbajul este natural, de-acolo de acasă, din lumea satului, a pădurilor, a cantonierilor; multe descrieri mi se par facile; prea multe ghilimele – sunt aproape enervante.” (Sabina Penciu)
„Are forţa de a da viaţă unor locuri şi personaje: o pădure din vecinătatea unui sat izolat şi cantonierul Ion cu viaţa sa plină de intrigi şi evenimente inedite care ţine cititorul aproape.” (Gelu Ghemiş)
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte I. Gh. Tofan.
