ITINERARII/ Locul unde a murit Aristotel

ITINERARII/ Locul unde a murit Aristotel
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Portul industrial Halkida (sau Chalkis) este atât capitala insulei greceşti Eviei, cât şi prima privelişte pe care o vei vedea dacă ajungi aici dinspre continent cu maşina.

În Halkida, lăţimea Canalului Evoikos este de doar 40 de metri. Acesta este cunoscut pentru curenţii săi inexplicabili: încă nu se ştie cum îşi pot schimba uneori direcţia chiar şi de douăsprezece ori pe zi, în timp ce alteori o fac doar o singură dată. Conform legendei, filosoful Aristotel era atât de frustrat din cauza faptului că nu reuşea să înţeleagă fenomenul, încât s-a aruncat în apele canalului şi a murit. Este adevărat că Aristotel a murit la Halkida, în 322 î.Hr., dar, dacă acest lucru s-a petrecut aşa sau altfel, deja este o altă chestiune.

Insulă foarte activă

Halkida este o capitală de insulă foarte activă şi populată, unde există multe întreprinderi industriale, inclusiv o fabrică de ciment. Printre atracţiile sale se numără şi un cartier turcesc foarte animat, dar oraşul nu ar trebui considerat o reflectare a întregii insule. Primul pod peste Canalul Evoikos a fost construit în 411 î.Hr. (podul actual datează din anii 60), iar Halkida a fost un oraş-stat independent până în 506 î.Hr., când a fost cucerit de atenieni. Că şi restul insulei, Halkida a fost ulterior condus de macedoneni, turci, franci şi veneţieni.

Se bănuieşte că numele Halkida derivă din cuvântul grecesc halkos, care înseamnă cupru, acest metal constituind în trecutul îndepărtat una dintre principalele surse de bogăţie ale insulei. Cândva, oraşul controla Peninsula Halkidiki, căreia i-a dat şi numele, şi avea câteva colonii pe teritoriul Italiei.

Timp de mulţi ani, Halkida s-a luptat împotriva Eretriei, pentru controlul asupra Eviei - mai ales pentru fertila Câmpie Lelatina, care hrăneşte mare parte din insulă. Abia în secolul al VII-lea î.Hr. a reuşit să-şi impună supremaţia şi să devină capitala insulei Evia.

Locul perfect pentru o cafea

În prezent, deşi la prima vedere neatrăgător, oraşul Halkida totuşi merită o zi sau două din timp, datorită muzeelor de aici, a zonei vechi şi a celor de la malul mării. Principala promenadă de pe ţărm se află pe stânga, cum vii de pe pod; aici vei găsi restaurante, cafenele şi hoteluri.

Este un loc perfect pentru a sta la o cafea sau pentru a lua masa, în timp ce priveşti peste canal, către continent. Atenienii vin cu maşinile pentru a lua cina aici, străbătând cei 88 km care îi separă.

Şi aici găseşti o piaţă în care agricultorii de pe insulă îşi vând fructele şi legumele proaspete, şi care este aglomerată aproape zilnic, dar mai ales în dimineţile de sâmbătă - cel mai nepotrivit moment pentru a trece cu maşina peste podul care uneşte oraşul de continent sau de a te deplasa prin Halkida la volan.

Atracţiile oraşului. Moştenire turcească şi veneţiană

Cartierul Kastro

Multe dintre casele vechi de aici sunt dovezi ale moştenirii lăsate oraşului de către turci şi veneţieni. O comunitate de musulmani din Tracia, aflată ceva mai către est, aduce o pată de culoare orientală, neobişnuită pentru această parte a oraşului, accentuată de o impozantă moschee din secolul al XV-lea şi de apeductul turcesc prin care era adusă apa de pe Muntele Dirfys, aflat la 25 km depărtare, către nord-est.

Biserica Agia Paraskevi

Creştinismul este reprezentat de impunătoarea biserică Agia Paraskevi, oarecum ciudată, aflată nu departe de pod, care a fost construită iniţial în secolul al XII-lea.

În secolul al XIV-lea, cruciaţii i-au transformat exteriorul într-unul de catedrală gotică, de la care nu lipseşte nici fereastra cu rozetă, în timp ce interiorul combină toate influenţele suferite de insulă de-a lungul istoriei. De remarcat mai sunt amvonul de lemn şi tavanul, ambele bogat ornamentate.

Muzeul de Arheologie

Muzeul de Arheologie al oraşului este mai ofertant. Situat în zona modernă din Halkida, acesta expune excelente sculpturi provenite din Templul lui Apollo din Eretria antică, dar şi obiecte găsite în câteva dintre siturile mai puţin cunoscute ale insulei.

Alte situri istorice de pe insulă care sunt şi reprezentate în colecţiile muzeului mai sunt şi Agios Stephanos şi Tries Kamares.

Muzeul de Folclor

Muzeul de Folclor din Halkida, aflat în apropiere de Agia Paraskevi, adăposteşte obişnuitele colecţii de costume populare şi obiecte artizanale rustice. Sursa: traveleuropa.ro

AFLĂ mai multe DESTINAȚII TURISTICE - CLICK AICI PENTRU DETALII

Citit 1414 ori Ultima modificare Duminică, 10 Aprilie 2016 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.