Festivalul ANTARES, la majorat. 18 ani de poezie internaţională la Galaţi, pe Dunăre şi la Mare

Festivalul ANTARES, la majorat. 18 ani de poezie internaţională la Galaţi, pe Dunăre şi la Mare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

„Galaţiul - reper cultural european” - anunţă afişul unui eveniment internaţional care începe sâmbătă, 28 mai. Galaţiul, port cu ieşire la Mare prin Poezie, va găzdui din nou tradiţionalul Festival internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares”, care împlineşte, iată, vârsta majoratului. Festivalul iniţiat acum 18 ani de poetul Corneliu Antoniu, prin intermediul căruia au venit la noi, în toţi aceşti ani, peste 180 de scriitoare şi scriitori din Europa, Asia, chiar şi din Australia sau şi America, deci chiar traversând un ocean, pentru a ne onora.

Sub genericul „Dunărea, calea regală a poeziei şi prieteniei”, timp de cinci zile, regalul de literatură va călători de la Galaţi prin oraşele Brăila, Isaccea, Tulcea şi Sulina. Evenimentul internaţional se desfăşoară sub patronajul Primăriei Municipiului Galaţi, al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est şi al Fundaţiei Culturale Antares. Sunt anunţate „importante personalităţi lirice” din România, Germania, Israel, Turcia, Bulgaria, Ucraina, unii deja prieteni de multă vreme ai Galaţiului.

Deschiderea festivalului se va petrece sâmbătă, 28 mai, de la orele 11,00, la Muzeul de Istorie – Casa Cuza, din strada Al. Ioan Cuza, nr. 80.

Într-un Babilon cultural în care se va vorbi şi recita în mai multe limbi, vom avea parte de lecturi publice, lansări de carte, colocvii de critică şi de istorie literară, de croaziere pe Dunăre şi Marea Neagră, cu vizitarea unor monumente istorice, de programe muzicale.

La final, ca avea loc gala decernării premiilor festivalului şi ale revistei de cultură „Antares”, pe 1 iunie, de la ora 19,00, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Intrarea este liberă.

Vom reveni cu programul pe zile şi oraşe.

Citit 1781 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Mai 2016 23:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.